Denunţ penal la DNA împotriva lui Grindeanu şi Iordache, depus de asociaţia "Iniţiativa România"

S.A.
Politică / 25 ianuarie 2017

Sorin Grindeanu (Sursa foto: Facebook)

Sorin Grindeanu (Sursa foto: Facebook)

Mihai Poliţeanu, membru fondator al "Iniţiativei România", a anunţat că, împreună cu alţi doi membri ai asociaţiei, a depus la DNA un denunţ penal, în care îi acuză pe premierul Sorin Grindeanu şi pe Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, de favorizarea făptuitorului şi de prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.

Mihai Poliţeanu a scris astăzi, pe pagina sa de Facebook: "Împreună cu colegii şi prietenii Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, am depus ieri (n.r. - marţi) la Direcţia Naţională Anticorupţie un denunţ penal împotriva lui Sorin Grindeanu, Prim-ministru al Guvernului României, şi Florin Iordache, Ministru al Justiţiei în Guvernul României, pentru comiterea următoarelor infracţiuni: 1. Favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin (1) din Codul penal - «Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate [...]» 2. Prezentarea, cu rea-credinţă, de date inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prevăzută de art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială".

Potrivit celor trei, demersurile lui Sorin Grindeanu şi Florin Iordache de promovare a graţierii şi modificării Codului penal şi a Codului de procedură penală prin Ordonanţe de Urgenţă au avut loc cu încălcarea legii şi cu scopul de a zădărnici tragerea la răspundere penală şi executarea unor pedepse, în folosul unor colegi de partid, prieteni sau sponsori politici condamnaţi, trimişi în judecată sau anchetaţi penal în ultimii ani.

Semnatarii susţin că premierul şi ministrul Justiţiei "au dezinformat Parlamentul României şi preşedintele României cu privire la intenţiile de a promova graţierea şi modificarea codurilor penale prin procedura ordonanţei de urgenţă".

Totodată, membrii asociaţiei acuză "caracterul conspirativ al iniţierii şi redactării ordonanţei de urgenţă privind graţierea", "încălcarea cu bună ştiinţă a prevederilor constituţionale privind obligaţia adoptării unei legi organice în cazul graţierii", că nota de fundamentare este redactată "dintr-o sumă de susţineri false sau parţial adevărate, cu scopul de a induce în eroare opinia publică", şi că Executivul condus de Grindeanu a justificat oportunitatea graţierii în ţara noastră "pe baza acestor falsuri" (de exemplu "s-au inventat aşa-zise măsuri reparatorii cu caracter financiar la care state europene ar fi fost obligate prin condamnări CEDO").

Cei trei mai susţin că Executivul a extins graţierea la condamnările cu suspendare, dar şi la toate infracţiunile, inclusiv de corupţie sau cu violenţă, în cazul deţinuţilor peste 60 de ani, în contradicţie cu afirmaţiile din nota de fundamentare.

Aceştia concluzionează: "Credem că există indicii temeinice pentru declanşarea unei anchete penale în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de favorizare a făptuitorului şi a celei prevăzute la art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999. Mai credem, aşa cum am mai menţionat în denunţ, că este necesar să se verifice circuitul de iniţiere şi avizare de la emitent (în speţă Ministerul Justiţiei) şi să se afle cu exactitate împrejurările iniţierii şi redactării ordonanţelor, având în vedere informaţiile publice că cel puţin ordonanţa graţierii nu a fost iniţiată şi redactată la Ministerul Justiţiei şi că direcţiile de elaborare şi/sau de avizare acte normative ar fi fost puse în faţa unui proiect redactat în altă parte şi că li s-ar fi ignorat punctul de vedere".

Aproape 30.000 de persoane au protestat, duminică, în Bucureşti, faţă de proiectele de ordonanţă ale Guvernului privind graţierea şi modificarea codurilor penale.

Preşedintele Klaus Iohannis a declanşat, ieri, procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Hoppa

    Indivizi ca Politeanu au existat si in comunism. In fiecare sat se gasea cate un taran cu origine sanatoasa dispus sa reclame la procuratura chiaburi ticalosi care ascundea orataniile, taiau vitei pe ascuns si alte asemenea fapte antisociale. Urmasii lor, alde Politeanu sunt mai pervesi, mai evoluati si mai dispusi sa gaseasca interpretari proprii ale legii pentru a da in primire elementele antisociale. Pe vremuri militia le dadea un bon sa cumpere ceva de la gospodaria de partid, acum li se finanteaza ONG-ul. Tara isi pastreaza traditia si proportia de oameni mizerabili, mijoloacele au evoluat.

    1. Supara adevarul...Afirmatia din articol este perfect corecta

      Pe scurt "cronologia evenimentului" facut de cei trei indivizi :Dragnea,Iordache si Grindeanu a fost: 

      Seara 17/18 elaborarea pe ascuns a celor doua ordonante.Dragnea a plecat imediat in SUA,,,Grindeanu urma sa adopte in Guvern...si apoi repede la aeroport spre SUA

      Iar pana venim NOI din SUA mai vedem ce se intampla .... 

      dragă x,

      recomand cu bună-intenţie consultarea unei cărţi, a uneia cu scris, înainte de a-ţi exprima părerea. explicită în cazul tău e doar lipsa de materie cenuşie. l 

      Am ajuns in situatia in care orice dobitoc care nu a produs in viata lui nimic, care nu a facut nimic se vrea judecator al altora. Cum am spus mai devreme, canalii am avut intotdeauna in neamul romanesc, tradatori asemenea insa acum canaliile sunt din ce in ce mai agresive, din ce in ce mai perverse si din ce in ce mai flamande. Incet incet, in tara asta vor functiona doar judecatorii adhoc ca politeanu, dorin sau candu orice altceva nemaifiind necesar. Ticalosia acestor canlii nu va tine la nesfarsit, lumea se schimba, se satura de ambalatori de vorbe supraplatiti dar toate astea au un cost. Nu am uitat activistii de partid cu origine sanatoasa ai caror urmasi sunteti.

      Dragnea-i merită.

      În loc să le taie bugetele, să dea ordonanțele, să-l suspende pe dulap, să zboare cadrele mafiei, Dragnea vorbește mult și fără rost. 

      nivelul Teleormanului

    Guvernu GRINDEANU o va sfarsi rau de tot...derapaj economic total, imergente interlope la greu, minciuna are picioare scurte!!!!Pana in toamna, cel putin remaniere guvernamentala...

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb