Depozitarul Central va participa la ReGIS

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 2 februarie 2011

Depozitarul Central (DC), societatea care realizează operaţiunile de compensare-decontare pentru tranzacţiile pe bursă, va participa la sistemul electronic de plăţi ReGIS al Băncii Naţionale a României (BNR), care vizează decontarea plăţilor de mare valoare şi urgente.

"Începând cu data de 1 februarie 2011, instituţia noastră va participa la sistemul ReGIS şi în calitate de participant cu cont curent deschis la BNR, în plus faţă de participarea curentă în calitate de casă de compensare", se arată într-un comunicat al DC.

Contul curent deschis în evidenţele BNR va permite efectuarea operaţiunilor aferente fondului de garantare şi marjelor, precum şi, în scurt timp, înregistrarea garanţiilor sub formă de fonduri aferente împrumuturilor cu instrumente financiare.

Operaţiunile de decontare a poziţiilor nete ale participanţilor compensatori la sistemul RoClear, administrat de Depozitarul Central, se vor desfăşura la fel ca până în prezent.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb