Depunerea de proiecte pentru finanţarea exploataţiilor agricole se prelungeşte până la 1 februarie

F.A.
Fonduri Europene / 10 ianuarie 2013

Termenul limită pentru depunerea de proiecte aferente Măsurii 121 "Modernizarea exploataţiilor agricole" a fost prelungit până la data de 1 februarie, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Astfel, perioada în care se desfăşoară sesiunea de primire de proiecte pentru Măsura 121 este 26 noiembrie 2012 - 1 februarie 2013.

Fondurile nerambursabile de 150 de milioane de euro, alocate pentru această sesiune, sunt defalcate pentru cele patru domenii prioritizate de Măsură. Astfel, sectorul vegetal va beneficia de 48 de milioane de euro, iar cel de creştere a animalelor de 72 de milioane de euro.

De asemenea, pentru implementarea standardelor pentru lapte crud şi protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, beneficiarii vor avea la dispoziţie 20 de milioane de euro.

10 milioane de euro sunt destinaţi beneficiarilor Măsurii 141 - "Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă", care au semnat decizia de finanţare şi aplică acum pentru modernizarea exploataţiilor agricole.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb