Deputat PNL: "Sistarea fondurilor pentru dentişti - un fapt deosebit de grav"

F. A.
Politică / 13 aprilie 2013

Grigore Crăciunescu, deputat PNL, este de părere că măsura sistării alocării de fonduri pentru decontarea serviciilor de medicină dentară reprezintă un fapt deosebit de grav, fără precedent, conform surselor de presă.

"Un fapt deosebit de grav, care nu are precedent, îl constituie măsura de sistare a alocării fondurilor pentru decontarea serviciilor de medicină dentară. Nicio altă specialitate a medicinii româneşti nu a fost pusă într-o asemenea situaţie dificilă. Acest demers îi afectează foarte grav pe pacienţi, mai ales pe copiii ai căror părinţi nu au resurse finaciare pentru a suporta costul unui serviciu în această specialitate", a declarat domnia sa.

Deputatul a mai adăugat: "În România lucrează 16.000 de medici dentişti, însă numai 18 la sută dintre ei au contract de prestări servicii cu CNAS. Şi până în prezent fondurile alocate pentru cei 18 la sută au fost într-un cuantum foarte modest: lunar, între 800 şi 1.000 de lei pentru un medic. A nu mai aloca nicio sumă pentru aceste servicii este o greşeală inacceptabilă a factorilor de decizie", a apreciat deputatul liberal".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb