Deputaţii adoptă legea de numire a şefului Direcţiei de Informaţii a Armatei de către Premier

A.C.
Politică / 15 aprilie 2014

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, cu 213 de voturi "pentru", 113 "împotrivă" şi 10 abţineri, legea care prevede ca şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei să fie numit de către Premier, potrivit surselor din presă.

Deputaţii au adoptat propunerea legislativă de modificare a legii 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea MApN, care prevede ca şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei să fie numit de prim-ministru, la propunerea ministrului Apărării.

În prezent, şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei este numit de ministrul Apărării.

Proiectul de lege urmează să fie analizat şi de Senat.

Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a anunţat că, după dezbaterea acestui proiect de lege la Senat, liberalii îl vor ataca la Curtea Constituţională pentru că prevederile lui schimbă "toată arhitectura de securitate".

El a spus că PNL a votat împotriva proiectului de lege, că nu era normal să se schimbe arhitectura de securitate fără o dezbatere şi că proiectul este o încercare a PSD de concentrare a puterii "în mâna unui singur om".

Şi liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe, a criticat proiectul, arătând că "nu are nicio logică urgenţa modificării acestui proiect de lege".

"Este un abuz al puterii, trebuia dezbătut mai mult în plen", a adăugat Gheorghe.

Deputatul PSD Eugen Bejenariu a spus, însă, că "toate Serviciile (de informaţii - n.r.) din UE se subordonează Prim-Ministrului din acele ţări".

Propunerea legislativă de modificare a Legii 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea MApN a fost adoptată pe articole săptămâna trecută de deputaţi, ea fiind iniţiată de cinci parlamentari ai PSD, printre aceştia aflându-se Mircea Duşa, Ilie Sârbu şi Gabriel Oprea.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb