Deputaţii din Comisia de Buget au primit scrisoarea trimisă de BNR privind Legea dării în plată

S.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 12 februarie 2016

Deputaţii din Comisia de Buget au primit scrisoarea trimisă de BNR privind Legea dării în plată
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Scrisoarea conţinând propunerile Băncii Naţionale privind darea în plată a ajuns la Parlament astăzi, anunţă HotNews, care citează surse apropiate Comisiei de Buget Finanţe din Senat

    Propunerile se întind pe 25 de pagini şi vizează multe detalii, acestea urmând să fie discutate marţi dimineaţă, deşi aceleaşi surse nu exclud ca discuţiile să aibă loc miercuri, într-o şedinţă comună cu cei din Comisia Juridică. În esenţă, BNR propune introducerea unui plafon de 150.000 al valorii locuinţei, condiţia ca locuinţa să fie locuită de cel care a luat împrumutul, iar ratele împrumutaţilor să depăşească 65% din venit.

    Hotnews reaminteşte că băncile ar putea opera creşteri ale avansurilor la creditele ipotecare în ipoteza în care legea rămâne în formă actuală. Raiffeisen deja a făcut-o, Guvernatorul Isărescu declarând că reacţia băncilor "este una normală, întrucât acestea lucrează cu banii deponenţilor, pe care trebuie să-i poată da înapoi în orice moment, iar legea trebuie modificată, pentru a ajută doar cetăţenii în dificultate".

    "Cred că dacă textul legii ar fi pus în concordanţă cu expunerea de motive", a mai adăugat Isărescu, adică să-i ajute pe cei care au probleme sociale, deci legea nu s-ar referi la bunuri imobile care pot să însemne bucăţi de pământ, clădiri neterminate, orice, ci la clădiri rezidenţiale, la locuinţa unui om care ajunge într-o situaţie dificilă, să nu poată să dea banii înapoi. "Deci dacă s-ar pune în concordanţă ceea ce s-a spus că se urmăreşte, cu textul legii, eu cred că ... nu ar strică", a afirmat, vineri, Isărescu, într-o conferinţă de presă.

    "Este o reacţie prudenţială, o reacţie normală. Nu este şi nu trebuie interpretată că un fel de răzbunare, cum am văzut că se discuta uneori prin presă, sau că o ameninţare. Este o reacţie prudenţială normală. Este o reacţie normală la o propunere care schimbă cadrul de acordare a creditului în România", a explicat Isărescu.

    Potrivit sursei citate, propunerile trimise astăzi la Parlament constau în:

    Forma adoptată a:

    Art.1. alin.1 "Prezenţa lege se aplică raporturilor juridice dintre persoanele fizice şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra persoanelor fizice."

    Următorul text care să remedieze aspectele identificate anterior în Cererea de reexaminare:

    Art.1. alin.1 "Prezenţa lege se aplică tuturor contractelor de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare încheiate între consumatori şi creditori."

    Forma adoptată a:

    Art.1 alin.2 "Prezenţa lege reglementează dreptul debitorului de a stinge integral creanţă şi accesoriile sale, izvorând dintr-un contract de credit, prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, în condiţiile prevăzute de prezenţa lege."

    Următorul text care să remedieze aspectele identificate anterior în Cererea de reexaminare:

    Art.1 alin.2 "Prezenţa lege reglementează dreptul consumatorului de a stinge integral creanţă şi accesoriile sale, izvorând dintr-un contract de credit garantat cu ipotecă asupra unui bun imobil cu destinaţie de locuinţa, prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra acestui bun ipotecat în favoarea creditorului, în condiţiile prevăzute de prezenţa lege."

    Forma adoptată a:

    Art.1 alin.3 "Dispoziţiile prezenţei legi se aplică şi în cazul în care creanţă creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplatitori."

    Următorul text care să remedieze aspectele identificate anterior în Cererea de reexaminare:

    Art.1 alin.3 "Dispoziţiile prezenţei legi se aplică şi în cazul în care creanţă izvorând dintr-un contract de credit garantat cu ipotecă asupra unui bun imobil este garantată inclusiv cu fideiusiunea unuia sau mai multor codebitori."

    BNR propune introducerea unui nou articol destinat definirii noţiunilor, articolul 2, alin 1, prin care să se remedieze aspectele identificate anterior în Cererea de reexaminare, cu următorul conţinut:

    "Art. 21. În înţelesul prezenţei legi, termenii şi expresiile de mai jos, au următoarele semnificaţii:

    a) consumator - are înţelesul prevăzut la art.7 alin1 din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, cu modificările şi completările ulterioare;

    b) codebitor - consumatorul, definit potrivit lit. a, obligat în solidar cu debitorul la plata creditului, care a participat cu venituri la accesarea creditului şi a semnat contractul de credit împreună cu acesta, inclusiv soţul/soţia debitorului;

    c) creditor - instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare înscrise în Registrul creditorilor pentru darea în plat, precum şi cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor;

    d) instituţie de credit - are înţelesul prevăzut la art.4 alin.1) din Regulamentul (UE) nr.575/2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr.648/2012;

    e) instituţie financiară nebancară - are înţelesul prevăzut la art.5 lit.c din Legea nr.93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu completările şi modificările ulterioare;

    (noţiunea de "cesionari ai creanţelor deţinute asupra consumatorilor" poate fi definită cu ajutorul Ministerului Justiţiei, în mod specific acestui proiect de lege)

    f) Registrul creditorilor pentru darea în plata - Registrul gestionat de către Ministerul Finanţelor Publice (sau de către Banca Naţională a României) în care sunt înregistraţi creditorii care au fost de acord să adere la Legea privind darea în plata a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în baza Notificării transmise de aceştia. Registrul este publicat pe site-ul MFP/BNR şi funcţionează potrivit Normelor Metodologice emise de către MFP/BNR în acest sens.

    Forma adoptată a:

    Art.3. Alin.1"Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, debitorul are dreptul să stîngă creditul ipotecar prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenţa lege."

    Următorul text care să remedieze aspectele identificate anterior în Cererea de reexaminare:

    Art.3 alin.1 "Prin derogare de la dispoziţiile art.1492 şi art.1516 din Codul civil, consumatorul are dreptul să stîngă creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute la art. 4."

    BNR propune introducerea unui nou alineat în cadrul articolului 3, prin care să se remedieze aspectele identificate anterior în Cererea de reexaminare, cu următorul conţinut:

    "Art.3 alin.2 Prevederile prezenţei legi nu se aplică creditelor acordate prin programul Prima casă şi reglementate prin Ordonanţă de urgenţă a guvernului nr.60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului Prima casă, cu modificările şi completările ulterioare

    Forma adoptată a:

    Art.4 lit.b "între părţi sau, după caz, între antecesorii părţilor, s-a încheiat un contract de credit;"

    Următorul text care să remedieze aspectele identificate anterior în Cererea de reexaminare:

    Art.4 lit. b "între părţi s-a încheiat un contract de credit a cărui valoare la momentul acordării nu depăşea echivalentul în lei a 150.000 EUR, suma calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit, garantat prin ipotecă asupra unui bun imobil cu destinaţie de locuinţa;"

    De asemenea, în temeiul aceloraşi considerente invocate anterior, BNR propune completarea condiţiilor menţionate la art. 4 cu următoarele alineate prin care să se remedieze aspectele identificate anterior în Cererea de reexaminare:

    a) Art.4 lit.d "bunul imobil ipotecat este locuit de către consumator/codebitor şi/sau de către rude de până la gradul ÎI;"

    c) Art.4 lit. f "obligaţiile lunare de plata către creditor, aferente contractului de credit pentru care se solicită darea în plata, raportate la veniturile nete ale consumatorului împreună cu veniturile codebitorilor, depăşesc 65%;"

    Art.4 alin.2 "în situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri imobile, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenţa lege, consumatorul are obligaţia să ofere în plata toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului. În cazul în care unul sau mai multe bunurile imobile ipotecate nu sunt în proprietatea exclusivă a titularului contractului de credit garantat cu ipotecă, este necesar acceptul coproprietarului/proprietarului/bunului ipotecat, exprimat în formă autentică. Prevederile prezenţei legi nu se aplică creditelor ipotecare în situaţia în care garanţiile aferente acestora şi constituite asupra unor bunuri imobiliare fac obiectul unui concurs de ipoteci."

    Art.4 alin.3 "Prin excepţie de la alin. 2, consumatorul care a încheiat 2 contracte de credit cu acelaşi creditor, garantate cu ipotecă de rang I, respectiv de rang ÎI, asupra unuia sau mai multor bunuri imobile cu destinaţie de locuinţa, poate iniţia procedura dării în plata referitoare la acel/acele imobil(e) numai pentru un singur credit (cel mai mare)."

    Ataşat, publicăm anexa la scrisoarea trimisă de BNR Comisiei de Buget, obţinută de Redacţia Bursa, anexă care cuprinde toate propunerile Băncii Centrale privind Legea dării în plată.

    Opinia Cititorului ( 9 )

    1. Daca cineva si-a facut o casa cu spalatorie auto, firma s-a inchis are de platit rate, el lucra la o multinationala pe minim pe economie sau pe acolo, sta la parinti poate sa predea casa?

      Langa el un vecin si-a facut casa de locuit el vrea sa o predea. 

      1. Am sa le citesc

      Un fleac, i-au ciuruit.

      1. Ciuruite sunt victimele mafiei financiar-bancare, țepuite în vârful bulei imobiliare. Vor plăti zeci de ani NIȘTE ȚEPE ORDINARE!!! :)))))))))))))))))

      Cine face legile in tara asta, parlamentarii sau BNR ul? Intr un raspuns la o sesizare trimisa de mine mi au raspuns ca nu pot interveni intr un contract. Cum oare, acum pot interveni in toate contractele prin aceste propuneri? Cine ne mai apara in tara asta? Parlamentarii vor decide, asa cum trebuie si cum si alte tari au gasit solutii!

      1. No comments. Doar in ceea ce il priveste pe Batman.

        BNR nu are dreptul să INIȚIEZE legi (scrie în Constituție). Dar poate trimite amendamente la comisia de specialitate a Parlamentului. Chiar și tu poți face asta.... de văzut dacă le vor băga în seamă pe ale tale.

      Cu alte cuvinte,nu conteaza ca noi te furam,daca poti plati,plateste.

      Este clar din mesajul BNR ca nu doreste decat ca cei intrati in incapacitate de plata sa isi cedeze locuintele bancilor, care stiu ele ce au de facut. Nicidecum sa fie o situatie de egalitate in care sa poti negocia cu banca niste termeni mai aproape de normal. O rusine BNR si dl Guvernator!

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    Apanova
    digi.ro
    aages.ro
    danescu.ro
    boromir.ro
    librarie.net
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    12 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9708
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
    Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    Mirosul Crăciunului
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb