DEPUTATUL ANDREEA PAUL:  Curtea de Conturi face audit al performanţei managementului general al privatizării

C.I.
Ziarul BURSA #Companii / 7 octombrie 2016

Curtea de Conturi face audit al performanţei managementului general al privatizării
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Curtea de Conturi (CC) a iniţiat un audit al performanţei managementului general al privatizării, în cadrul căruia se urmăreşte şi clarificarea, la nivelul instituţiilor implicate în privatizare a căror activitate se analizează, a situaţiei veniturilor obţinute de acestea, potrivit unui răspuns al CC adresat deputatului PNL Andreea Paul. În opinia domniei sale, situaţia încasărilor la bugetul de stat din privatizări în ultimul sfert de veac este departe să fie clarificată.

    Deputatul PNL afirmă: "Am privatizat mult, dar am încasat puţin.

    Ministerul Finanţelor Publice ne spune că au fost virate 21,6 miliarde de lei, în perioada 2000 - iulie 2016, în contul deschis la Trezoreria Statului, pentru sumele rezultate din vânzarea pachetelor de acţiuni deţinute de stat.

    Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, succesoarea din anul 2012 a fostei Autorităţi pentru Valorificarea Activelor Statului, ne-a transmis că a încasat 14,4 miliarde lei din contractele de privatizare pe care le-a derulat.

    Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (DPAPS), instituţia succesoare din anul 2014 a Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, ne-a transmis în răspunsul său că statul român a încasat peste 4,7 miliarde lei din privatizări, din anul 2003 până în prezent, din contractele monitorizate de către acest Departament.

    Aceste răspunsuri le-am primit la interpelarea parlamentară «Sumele încasate la bugetul României din privatizări», pe care am trimis-o în data de 23 august 2016, către principalele 5 entităţi ale statului care au competenţe în domeniul privatizărilor. E vorba despre Ministerul Finanţelor Publice (MFP), Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) şi Curtea de Conturi a României".

    Andreea Paul afirmă că, potrivit răspunsului de la MFP, cele mai mari încasări în contul Trezoreriei au fost înregistrate în anul 2006, urmat de anul 2004 şi respectiv 2013, potrivit răspunsului furnizat de către Ministerul Finanţelor. Cele mai mici venituri obţinute şi încasate efectiv din privatizări au fost înregistrate în perioada 2014-2015, când statul român a încasat efectiv 3 milioane de lei din privatizări, potrivit răspunsului MFP.

    De asemenea, statul român a încasat peste 1 miliard de euro din privatizări, din anul 2003 până în prezent, din contractele monitorizate de către Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (DPAPS) din cadrul Ministerului Economiei, mai afirmă Andreea Paul, care precizează: "Cea mai mare sumă încasată a fost obţinută la vânzarea Petrom către OMV, din anul 2004, când România a obţinut 707,87 milioane euro. Statul român a mai încasat, în anul 2004, peste 250 de milioane de euro prin privatizarea Distrigaz Sud şi Distrigaz Nord. De altfel, suma obţinută din cele trei privatizări reprezintă aproape 90% din totalul veniturilor încasate din privatizările Ministerului Economiei, potrivit răspunsului transmis de către DPAPS".

    Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a obţinut, în anul 2006, 7,96 miliarde lei din privatizări, mai mult de jumătate din veniturile totale încasate în ultimii 25 de ani, de 14,42 miliarde lei. AAAS a derulat în perioada 1992-2016, peste 11 mii de contracte, dintre care cele mai multe (75%) au fost semnate în perioada 1996-2000.

    Opinia Cititorului ( 2 )

    1. Doamna Andreea Paul, ar trebui sa se spuna: Sa se nationalizeze vanzarile necorespunzatoare!

      Concret ce se va intampla ?

      Ce vrea sa arate ?

      D-na e pe dinafara complet pe probleme economice. 

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    Apanova
    digi.ro
    aages.ro
    danescu.ro
    boromir.ro
    librarie.net
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    13 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9732
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
    Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    Mirosul Crăciunului
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb