Profiturile CFR Călători şi Hidroelectrica s-au transformat în pierderi, iar la Oltchim acestea au crescut masiv sub guvernarea Uniunii Social Liberale (USL), a declarat deputatul PDL de Satu Mare Andreea Paul, conform unui comunicat de presă.
"Profiturile CFR Călători şi Hidroelectrica obţinute sub guvernarea PDL s-au transformat în pierderi mari sub guvernarea USL. Salvarea şi curăţenia promise de USL s-au transformat în disperarea a 6.500 de oameni şi a unei economii puse pe butuci: 2.000 de angajaţi au fost deja disponibilizaţi şi alţi 4.500 au primit vestea disponibilizării", a completat deputatul.
Parlamentarul a mai spus că: "Pierderi duble şi cvadruple la Oltchim şi CFR Marfa. Oltchim a înregistrat pierderi de aproape 570 mil. lei în anul 2012, de două ori mai mari decât în anul 2011, în timpul guvernării PDL. Pierderile CFR Marfă au crescut la peste 405 mil. lei în 2012, de peste 4 ori mai mari decât cele înregistrate în anul 2011. CFR Călători şi Hidroelectrica şi-au luat rămas bun de la profituri o dată cu preluarea guvernării de către USL. CFR Călători a avut pierderi de 992,2 mil. lei în anul 2012, după ce în 2011 înregistrase un profit de 1,5 mil. lei. Hidroelectrica a înregistrat pierderi de 508 milioane lei în anul 2012, comparativ cu profitul de 6,4 mil. lei din anul 2011".
1. propun sa participam la concursul RED BULL
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 09.08.2013, 21:11)
si anume la cel de sarituri tinand cont de "duble şi cvadruple la Oltchim şi CFR Marfa". Daca austriecii au observat de curand ca Romania ofera oportunitati de export pentru firmele austriece de ce nu am putea si noi sa intram in play off-ul firmelor de renume si sa candidam cu cei doi premianti la trambulinele din lantul Red Bull. De la saritul din stratosfera inca ne abtinem un pic, desi unele clauze din anumite contracte ne dau convingerea ca lipsa oxigenului la nivelului creierului poate fi cercetata si la inaltimi mai mici decat cele la care isi au nivelul de croaziera aeronavele de linie :-)