DEPUTATUL PNL, DĂNUŢ BICA: "Alianţa Vestului, o palmă dată de primarii PNL guvernării incompetente"

F.B.
Politică #Fonduri Europene / 15 octombrie 2018

"Alianţa Vestului, o palmă dată de primarii PNL guvernării incompetente"

Deputatul PNL de Argeş Dănuţ Bica declară că Alianţa Vestului, creată de primarii PNL din Arad, Cluj Napoca, Oradea şi Timişoara, constituie o reacţie la eşecul total al Guvernelor PSD-ALDE în acţiunea de a atrage fonduri europene pentru a moderniza România, conform unui comunicat remis Redacţiei noastre de către Grupul Parlamentar al PNL.

"Guvernele instalate şi conduse din umbră de către Liviu Dragnea au eşuat pe linie în încercarea de a crea românilor o viaţă mai bună. În condiţiile în care ţara a trecut în ultimii ani printr-o situaţie economică favorabilă, oamenii au aşteptat ca traiul lor de zi cu zi să se îmbunătăţească substanţial, ca provinciile României să fie legate prin autostrăzi şi căi ferate de mare viteză, drumurile pline de gropi să fie reabilitate, şcolile insalubre să fie modernizate şi igienizate, iar spitalele noi şi bine dotate să ia locul celor vechi, construite cu zeci de ani în urmă. Nimic din toate acestea nu s-a realizat, deşi bugetul naţional a crescut, iar în visteria Uniunii Europene zac în continuare nefolosite peste 30 de miliarde de euro destinate ţării noastre

Această Alianţă a Vestului îşi propune să fie un cadru pentru schimburi de idei şi de experienţe între cele patru administraţii locale, să iniţieze în comun proiecte majore de infrastructură, mai ales în domeniul construirii de autostrăzi, drumuri exprese sau rapide şi căi ferate de mare viteză.

,, Mergeţi să vedeţi cum arată străzile, transportul în comun, şcolile şi spitalele în Arad, Cluj Napoca, Oradea sau Timişoara şi comparaţi-le cu felul în care arată acestea la Piteşti, Craiova, Târgovişte sau Constanţa. Tot despre România vorbim, tot despre primari români discutăm, însă nu poate să nu te izbească diferenţele dintre competenţa reală dovedită de primarii PNL din Transilvania şi amatorismul manifestat de edilii PSD ai oraşelor de la Sud şi Est de Carpaţi. Oare de ce nu se asociază şi aceştia din urmă pentru a realiza mari proiecte în comun?

Alianţa PSD-ALDE a eşuat şi trebuie să plece acasă! A eşuat nu numai în misiunea de a genera o viaţă mai bună pentru populaţie, ci şi în acţiunea de modernizare a ţării.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cand nu ai nici un program dar vrei sa ajungi la conducerea tarii negand tot mi se pare o dementa. Sa nu se mai creada ca daca lumea este nemultumita de actualii vom vota pe altii doar din ura pt. ceilalti.

    Oricum sunteti lamentabili si de condamnat. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb