Deputatul PSD Ioan Munteanu a fost pus sub control judiciar de DNA, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, el fiind acuzat că a pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) 400.000 de euro din valoarea contractelor încheiate între firma acestuia şi o societate comercială cu capital majoritar de stat pentru a interveni pe lângă directorii societăţii beneficiare a contractelor să facă demersurile necesare deblocării plăţilor restante către firma afaceristului, transmite News.ro.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile pentru deputatul Ioan Munteanu, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, precizează agenţia de presă.
În ordonanţa procurorilor se arată că, la sfârşitul anului 2009, Ioan Munteanu în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, a pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) un procent de 5% din valoarea contractelor încheiate între firma acestuia şi o societate comercială cu capital majoritar de stat, relatează sursa citată.
"În schimbul acestor bani, inculpatul i-a promis martorului că va interveni pe lângă directorii societăţii beneficiare a contractelor, faţă de care a pretins că are influenţă, pentru ca aceştia să facă demersurile necesare deblocării plăţilor restante către firma omului de afaceri. Procentul respectiv, reprezentând 400.000 euro, a fost primit de inculpatul Munteanu Ioan, în trei tranşe, din care 350.000 euro i-au fost remişi personal în perioada 2009-2010", arată DNA.
Pentru a disimula adevărata natură a provenienţei ultimei tranşe de 261.373,40 lei (aproximativ 50.000 euro), în cursul anului 2011, între societatea omului de afaceri şi o firmă administrată de o rudă a lui Munteanu a fost încheiat un contract fictiv de prestări servicii, mai spun procurorii.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Munteanu trebuie să se prezinte la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti sau la sediile instanţelor de judecată, ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului; să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, dar şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme, potrivit sursei citate.