Deputatul Varujan Pambuccian, membru în Comisia pentru Tehnologia Informaţiei, a spus într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că este important un cod de securitate al informaticii pentru infrastructurile critice, cum ar fi infrastructura bacancară sau infrastructura energetică. De asemenea, şi populaţia ar trebui să se protejeze în faţa atacurilor cibernetice prin realizarea update-urilor la telefoane şi calculatoare şi instalarea antivirsurilor. Asta, după ce atacul cibernetic de vineri a afectat 200.000 de computere din 150 de ţări.
"România are nevoie de un cod al securităţii informatice pentru infratructurile critice, dar este important să ştie şi populaţia cum să se apere în faţa acestor atacuri. Foarte mulţi inhibă sau întrerup update-urile. E bine ca acestea să fie făcute. Mai mult, ar trebui să aibă un antivirus instalat. (...) Unul comercial te apără de o gamă largă de viruşi, dar măcar unul gratuit să aibă", a spus Pambuccian, citat de Hotnews.ro.
Potrivit acestuia, multe companii nu cheltuiesc foarte mult pentru a se apăra de atacurile cibernetice.
De asemenea, conform lui Varujan Pambuccian, un asemenea atac, cum a fost cel de vineri, ţine de securitatea naţională.
Atacul cibernetic de proporţii care a pornit vineri a afectat 200.000 de computere din 150 de ţări, a spus şeful agentiei de combatere a criminalităţii Europol care adaugă că se teme că numărul de victime va creşte puternic când oamenii se vor întoarce luni la muncă şi îşi vor deschide calculatoarele.