DERULAREA CONTRACTELOR DE PRIVATIZARE Electrica a pierdut un proces cu Enel la Curtea de Arbitraj Paris

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 21 noiembrie 2013

Electrica a pierdut un proces cu Enel la Curtea de Arbitraj Paris

Electrica SA a pierdut, recent, una dintre cauzele deferite tribunalului de arbitraj de la Paris în cazul privatizărilor filialelor de distribuţie şi furnizare ale de compania de stat.

Ioan Roşca, directorul general al Electrica SA, ne-a declarat: "Cauza viza modul în care au fost utilizaţi banii plătiţi de Enel pentru preluarea controlului filialelor Banat şi Dobrogea. Electrica SA a cerut plata unor penalităţi de peste 20 milioane de euro. Această preluare a pachetului majoritar de acţiuni de la Electrica Banat şi Electrica Dobrogea s-a făcut şi printr-o majorare de capital, iar fondurile destinate majorării trebuiau utilizate pentru investiţii. Tribunalul de la Paris a considerat că banii sunt o marfă fungibilă şi că nu contează ce fonduri a utilizat Enel pentru realizarea investiţiilor asumate prin contractele de privatizare".

Domnia sa ne-a precizat că gigantul italian şi-a dus la îndeplinire obligaţiile investiţionale asumate prin contractele de privatizare şi a ţinut să menţioneze că obiectul arbitrajului l-a constituit doar modul de utilizare a fondurilor aferente majorării de capital.

Oficialul Electrica ne-a explicat că acţiunea în instanţă a fost demarată de companie în perioada 2010 - 2011, înainte de controlul realizat de Curtea de Conturi.

Ioan Roşca ne-a mai declarat că Electrica a mai înaintat acţiuni la Curtea de Arbitraj de la Paris în urma rezultatelor controlului realizat de Curtea de Conturi. Compania are de rezolvat diferende cu toţi investitorii implicaţi în privatizările distribuţiilor de electricitate.

În urma pierderii procesului pentru Electrica Banat şi Electrica Dobrogea, Departamentul pentru Energie a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern prin care disputele referitoare la contractul de privatizare a Electrica Muntenia Sud, încheiat tot cu Enel, să fie soluţionate de către un tribunal arbitral alcătuit din 3 arbitri şi nu unul, aşa cum a fost în cazul procesului pierdut pentru privatizările filialelor Dobrogea şi Banat. În nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de Guvern se arată: "Regulile de Arbitraj Comercial Internaţional, preluate şi de către Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, prevăd inclusiv posibilitatea alegerii a trei arbitri, câte unul desemnat de fiecare parte implicată în litigiu şi un al treilea arbitru terţ. În prezent, clauza compromisorie prevăzută în contractul de privatizare reglementează faptul că un singur arbitru va fi cel care va judeca orice pretenţie a părţilor care nu poate fi rezolvată pe cale amiabilă, în vreme ce, în situaţia în care clauza compromisorie ar fi modificată în sensul majorării numărului de arbitri, atunci unul dintre aceştia va fi desemnat de către partea română. În această situaţie, acesta în calitate de arbitru, va putea să fundamenteze poziţia sa şi să o susţină în faţa celorlalţi doi arbitri".

Autorităţile consideră că un tribunal format din trei arbitri oferă părţii române şansa ca pretenţiile sale să poată fi susţinute/analizate chiar de către unul din aceşti arbitrii, fapt care ar asigura o mai bună protecţie a drepturilor instituţiilor publice sau ale societăţilor la care statul român este acţionar în cadrul unor dispute izvorâte din contractele de privatizare.

Departamentul pentru Energie propune încheierea unui act adiţional la contractul de privatizare a Electrica Muntenia Sud, încheiat între Electrica SA şi Enel Investment Holding BV Olanda, în sensul că disputele vor fi soluţionate de către un tribunal alcătuit din trei arbitri. Cumpărătorul şi vânzătorul vor numi fiecare câte un arbitru, iar cei doi arbitri astfel desemnaţi îl vor numi pe cel de-al treilea arbitru. În plus o asemenea modificare a componenţei tribunalului arbitral nu afectează cauzele pentru care deja s-a solicitat arbitrajul, propunerea fiind permisă de Regulile de Arbitraj Comercial Internaţional, şi totodată, nu afectează cauzele pentru care deja s-a investit instanţa arbitrală.

În prezent, Electrica îşi dispută cu Enel mai multe litigii privind nerespectarea clauzelor contractuale privind privatizarea. Societatea deţinută de stat solicită penalităţi de peste 800 milioane de euro şi despăgubiri constând în dividendele aferente anilor 2007 şi 2008, precum şi a dobânzilor contractuale aferente acestora, în valoare totală de 378.609.380,6 lei.

În prezent, la cererea părţilor, Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris a acordat o prelungire a termenului de constituire a tribunalului arbitral până la data de 25 noiembrie 2013, dată până la care părţile trebuie să desemneze arbitrul sau arbitrii.

Abaterile constatate de Curtea de Conturi

La începutul acestui an, Curtea de Conturi a dat publicităţii un raport în urma controalelor realizate în 2011, în care arată că sunt abateri în cazul tuturor celor cinci contracte de privatizare ale filialelor Electrica SA, semnate cu Enel Italia, CEZ Cehia şi E.ON Germania. Investitorii nu şi-au respectat o parte din obligaţiile privind investiţiile, iar autorităţile nu au monitorizat la timp îndeplinirea clauzelor contractuale.

Potrivit raportului Curţii pe 2011, OPSPI nu a urmărit transmiterea trimestrială, de către SC Electrica SA, a rapoartelor referitoare la modul de derulare a clauzelor din contractele de privatizare a filialelor sale. De asemenea, Electrica a organizat cu întârziere monitorizarea modului de îndeplinire a clauzelor din contractele de privatizare. Astfel, activitatea de monitorizare a modului de îndeplinire a clauzelor din contractele de privatizare a fost organizată începând cu anul 2007, cu o întârziere de aproximativ trei ani de la încheierea primelor contracte de privatizare.

În cazul Contractului privind privatizarea SC Electrica Banat SA, Curtea a semnalat, în raportul pe 2011, că Enel nu a respectat, în calitatea sa de acţionar majoritar, obligaţia de a determina societatea să utilizeze preţul acţiunilor nou emise, în sumă de 46.662.000 euro, în scopul finanţării investiţiilor necesare pentru dezvoltarea activităţilor de distribuţie şi furnizare a energiei electrice, cu influenţă directă asupra calculului tarifelor de distribuţie a energiei electrice. Investiţiile, realizate conform Planului de afaceri, au fost efectuate exclusiv din fluxurile de numerar generate de activitatea curentă.

Pentru nerespectarea prevederilor contractuale, Electrica SA a acţionat în instanţă compania Enel, solicitând "50% din preţul acţiunilor nou emise", conform contractului de privatizare.

În cazul Contractului privind privatizarea SC Electrica Dobrogea SA, semnat tot cu Enel, Curtea de Conturi a constatat nerespectarea de către cumpărător a obligaţiei de a determina societatea să utilizeze Preţul Acţiunilor Nou Emise, în sumă de 32.351.000 euro, în scopul finanţării investiţiilor necesare pentru dezvoltarea activităţilor de distribuţie şi furnizare a energiei electrice. Şi în acest caz, Enel a realizat investiţiile exclusiv din fluxurile de numerar generate de activitatea curentă. Electrica a acţionat compania italiană în instanţă solicitând "50% din preţul acţiunilor nou emise", conform contractului de privatizare.

În cazul Contractului privind privatizarea SC Electrica Muntenia Sud SA, s-a constatat că, în condiţiile în care, în perioada 2009-2011, societatea trebuia să utilizeze suma de 425.237.000 euro, reprezentând preţul de subscriere, în scopul finanţării activităţii de modernizare, retehnologizare, întreţinere, dezvoltare şi de protecţie a mediului în domeniul distribuţiei şi furnizării de energie electrică, conform Angajamentului Anticipat de Investiţii, nu au fost prezentate, în timpul controlului Curţii de Conturi, documente din care să rezulte modul de utilizare a preţului de subscriere.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. pe vremuri inaintea erei Petrom exista o reclama la obligatiuni OMV -rezerve sigure, dobanzi sigure :-) Daca nu faceau marire de capital, domnii de la Enel nu puteau sa-si mareasca posibilitatea de finantare prin creditare deoarece Gearingul era insuficient. Dupa ce au pus un pic de cheag(sic Oltchim) , dupa aceea normal ca a mers ca uns si cash flowul a ajuns pe masura. Daca doriti sa vedeti un exemplu de cum se face studiati ratingul Fici pentru Oemve .La recurs castig sigur domnul Rosca.

    Privatizarile facute de politicieni si nu de profesionisti(mai ales pe fuga),mereu sunt cu esecuri,pentru noi care platim impozite(deci platim si greselile lor) si cu profit pentru ei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb