Primarulul Sibiului Klaus Iohannis, lider al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), susţine că a refuzat, luni, la Bucureşti, oferta primită de la premierul Victor Ponta pentru a-l înlocui pe Leonard Orban în funcţia de ministru al Afacerilor Europene.
"Fiind ziua în care s-a remaniat Guvernul, evident că am discutat şi despre această chestiune. Şi pot să confirm că am discutat şi posibilitatea de a intra în Guvern. Nu am discutat nici atunci, nici altădată despre postul de la Externe, nici de la Interne, nici de un alt post care a fost remaniat şi a fost ocupat luni. A fost o discuţie mai degrabă generală. Ne-am oprit în discuţie asupra unui post care mi s-a părut important, este vorba de Ministerul Afacerilor Europene, dar discuţia a mers repede mai departe'', a precizat Klaus Iohannis, citat de Agerpres.
Acesta i-a explicat premierului că a fost reales pentru al patrulea mandat de primar al Sibiului şi că nu poate părăsi acum această funcţie. Iohannis a lăsat să se înţeleagă că este posibil să accepte funcţia de ministru, pe o durată determinată, cu condiţia să rămână şi edil al Sibiului.
"Eu nu pot să plec acum din Sibiu, imediat după ce am fost ales de sibieni. Primul-ministru a înţeles acest lucru şi cu asta discuţia a fost încheiată. (...) Nu pot să spun acum ce vom discuta peste şase luni. Acum a fost o discuţie pe care am purtat-o. (...) Eu cred că am clarificat destul de bine. Pe o perioadă determinată, aş putea să fiu şi primar şi ministru. Discuţia s-a terminat, aşa că rămân la Sibiu'', a mai spus şeful sibienilor.
Primul-ministru a infirmat, miercuri, că i-ar fi propus portofoliul de la Externe primarului Klaus Iohannis, precizând: "Nu i-am propus niciodată domnului Iohannis funcţia de ministru de Externe. E o minciună, nu e adevărat. Şi dacă o aflaţi de la mine, o să o aflaţi şi de la domnul Iohannis. (...) Nu am discutat niciodată cu domnul Iohannis să fie ministru de Externe. Nu şi-a dorit aşa ceva. Subiectul nu există''.
Presa a relatat, zilele trecute, că Victor Ponta i-ar fi propus lui Iohannis să preia funcţia de ministru al Afacerilor Externe şi că acesta ar fi refuzat.
Premierul şi primarul Sibiului au avut, luni, o întrevedere la Palatul Victoria. Potrivit biroului de presă al Guvernului, în cadrul întâlnirii cei doi au discutat despre proiectele de dezvoltare ale oraşului Sibiu, Victor Ponta asigurându-l pe Klaus Iohannis de întregul sprijin al Executivului în vederea realizării acestora.