DESPĂGUBIRI DE 20.000 LEI Ioana Băsescu a câştigat un proces cu Antena 3

A.C.
Media-Advertising / 27 noiembrie 2014

Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, a avut câştig de cauză într-un proces intentat Antenei 3, Tribunalul Bucureşti obligând postul de ştiri la plata a 20.000 de lei, "cu titlu de despăgubiri civile".

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată în 30 de zile de la comunicare.

"Obligă pârâta la plata sumei de 20.000 cu titlu de despăgubiri civile şi 100 lei cheltuieli judiciare reprezentând taxa de timbru. Respinge cererea privind cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat ca neîntemeiată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti", arată soluţia pe scurt de pe portalul instanţelor de judecată.

Ioana Băsescu a intentat proces Antenei 3 în luna mai a acestui an. Portalul instanţelor de judecată nu dă detalii asupra motivelor chemării în judecată a postului de televiziune, însă Antena 3 a realizat în prima parte a anului mai multe emisiuni în care s-a discutat situaţia terenului pe care îl deţine la Nana, precum şi faptul că în calitate de notar, ar fi lucrat cu Gazprom.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb