Actualizare 21:26 Ministerul Energiei a solicitat acţionarilor "Nuclearelectrica" distribuirea unor dividende suplimentare de 110 milioane lei
Ministerul Energiei a solicitat completarea convocatorului Adunării Generale Ordinare şi Extraordinare a Acţionarilor "Nuclearelectrica" (SNN) prin introducerea pe ordinea de zi a unui punct ce vizează aprobarea distribuirii sumei de 110 milioane lei sub formă de dividende, către acţionarii societăţii, proporţional cu participarea acestora la capitalul social, potrivit unui raport remis astăzi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Ministerul a mai cerut introducerea unui punct care vizează aprobarea datei plăţii dividendelor, respectiv 3 noiembrie 2017.
Totodată, a mai solicitat şi introducerea pe ordinea de zi a AGEA a unui punct ce vizează aprobarea demarării Fazei 1 a Strategiei pentru Proiectul de Retehnologizare a Unităţii 1 CNE Cernavodă.
Adunarea Generală Ordinară şi Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor SNN sunt stabilite pe 28 septembrie.
Acţionarii "Nuclearelectrica" au aprobat, la Adunarea Generală din aprilie, propunerea Consiliului de Administraţie privind plata unor dividende brute în valoare totală de 99,49 milioane lei. Dividendul brut fusese stabilit la 0,33 lei/acţiune şi data plăţii pe 28 iunie 2017.
Statul român, prin Ministerul Energiei, este acţionarul majoritar al SNN, cu 82,49% din acţiuni.
(S.A.)
-------------
Actualizare 20:40 Acţionarii "Hidroelectrica" au aprobat distribuirea sumei de 655 milioane de lei sub formă de dividende
Acţionarii "Hidroelectrica", întruniţi astăzi în AGOA, au aprobat, în unanimitate, distribuirea sumei de 655 milioane de lei sub formă de dividende, informează un comunicat al producătorului de energie.
Tot cu unanimitatea voturilor exprimate, termenul de plată a dividendelor a fost stabilit în cel mult 15 zile lucrătoare de la data adoptării acestei hotărâri a Adunării Generale a Acţionarilor.
Acţionarii au mai stabilit că plata dividendelor se va efectua în lei.
Potrivit raportului, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor (AGOA) a fost legal şi statutar întrunită, cu o participare la vot de 100% din capitalul social.
Ministerul Energiei deţine 80,05% din acţiunile producătorului de energie, în timp ce "Fondul Proprietatea" are o participaţie de 19,94%.
(S.A.)
-------------
• ACTULIZARE 19:45 CA al "Transgaz" a convocat AGOA pentru a distribui dividende în valoare de 171 milioane lei
Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale "Transgaz" (simbol bursier TGN) a convocat Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor (AGOA) pe 23 octombrie pentru distribuirea sub formă de dividende a sumei de 171 milioane lei din soldul de la sfârşitul anului trecut, potrivit unui raport remis în această seară Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
În convocator se precizează că este vorba de soldul conturilor "Alte rezerve" şi "Rezultatul reportat".
Acţionarii mai sunt chemaţi şi pentru aprobarea dividendului brut în valoare de 14,52 lei/acţiune.
În documentul citat se arată: "Consiliul de Administraţie al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale «Transgaz» S.A. convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor pentru data de 23 octombrie 2017, ora 10.00 , care îşi va desfăşura lucrările în «Sala Motaş», la sediul societăţii din Municipiul Mediaş (...) şi la care au dreptul să participe şi să voteze doar persoanele care au calitatea de acţionari, respectiv sunt înregistrate în registrul acţionarilor societăţii la sfârşitul zilei de 13 octombrie 2017, cu următoarea ordine de zi:
1. Aprobarea distribuirii sub formă de dividende a sumei de 171 milioane lei, din sumele existente în soldul la 31.12.2016, al conturilor «Alte rezerve» şi «Rezultatul reportat».
2. Aprobarea dividendului brut pe acţiune în valoare de 14,52 lei/acţiune.
3. Stabilirea datei de 8 noiembrie 2017 ca dată de înregistrare a acţionarilor asupra cărora se vor răsfrânge efectele Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor.
4. Stabilirea datei de 7 noiembrie 2017 ca ex date, conform prevederilor legale în vigoare.
5. Stabilirea datei de 28 noiembrie 2017 ca dată a plăţii.
6. Împuternicirea domnului Iliescu Bogdan George, în calitate de Preşedinte de şedinţă pentru semnarea Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor şi a domnului Grigore Târsac, în calitate de Director General Adjunct al SNTGN «Transgaz» SA pentru semnarea documentelor necesare privind înregistrarea şi publicarea Hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sibiu".
În cazul în care nu se va întruni cvorumul necesar la data menţionată, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor va avea loc în data de 24 octombrie 2017, ora 10.00, cu aceeaşi ordine de zi, se mai arată în convocator.
(S.A.)
--------------
Actualizare 10:49 Statul cere dividende suplimentare de 170 de milioane de lei de la Transelectrica
Acţionarii Transelectrica (TEL) au fost convocaţi, pe 16 octombrie, să decidă distribuirea de dividende suplimentare de 170 milioane de lei, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.
Pe ordinea de zi se găseşte aprobarea dividentului brut pe acţiune la valoarea de 2,33 lei /acţiune, în conformitate cu solicitarea acţionarului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei, privind distribuirea sub formă de dividende a sumei de 170.796.320,86 lei, din sumele existente în soldul la 31 decembrie 2016 al conturilor "Alte rezerve" şi "Rezultatul reportat".
Statul a solicitat dividende suplimentare de la Romgaz, Conpet, Transgaz, în condiţiile în care companiile de stat au distribuit anul acesta 90% din profitul pe anul trecut, dar şi alte sume din rezerve.
----
Actualizare 09:34 Ministerul Economiei solicită convocarea AGOA a Transgaz pentru distribuire de dividende în valoare de 171 milioane de lei
Ministerul Economiei a solicitat convocarea unei Adunări Generale Ordinare a Acţionarilor (AGOA) a Transgaz, pentru distribuirea sub formă de dividende a 171 milioane lei din soldul de la finalul anului trecut, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
În document se arată: "În conformitate cu prevederile art. 122 alin. (1) din Legea 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, SNTGN Transgaz informează pe toţi cei interesaţi asupra faptului că Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, în calitate de acţionar majoritar, în numele statului, al SNTGN Transgaz, a solicitat convocarea unei Adunări Generale Ordinare a Acţionarilor, având pe ordinea de zi aprobarea distribuirii sub formă de dividende a sumei de 171 milioane lei din sumele existente în soldul la 31 decembrie 2016 al conturilor «alte rezerve» şi «rezultatul reportat»".
(M.I.)
------
Guvernul a solicitat tuturor companiilor de stat să vireze la buget în avans sumele sub formă de dividende neangajate în proiecte viitoare, a declarat marţi premierul Mihai Tudose.
Declaraţia vine după ce Romgaz şi Conpet au anunţat că Ministerul Energiei le-a solicitat distribuirea unor dividende suplimentare de 750 milioane de lei, respectiv 85 milioane lei.
Premierul a explicat: "Dividendele, în mod cert, se dau acţionarilor. Deci, nu le-a jefuit nimeni, nu le-a luat nimeni ceea ce nu avea dreptul. Le-am luat acum pentru că acum ne trebuiau. Vrem să începem nişte proiecte foarte mari. V-am dat un exemplu, Braşov - Ploieşti (tronson de autostradă - n.r.). Se face pe bani naţionali şi trebuie să demonstrăm că avem banii, măcar de început, ca Banca Mondială să fie partener".
Tudose a arătat că virarea la buget a acelor sume de către companiile de stat menţionate nu reprezintă o problemă: "Nu, nu este. Dacă dividendele acestea erau date către stat peste şase luni sau acum, din punctul meu de vedere, este exact acelaşi lucru. Cu toate companiile s-a vorbit şi s-a ţinut cont de necesarul până la sfârşitul anului sau pe primele luni ale anului viitor. La toate companiile de stat s-a pus această problemă şi s-a găsit această soluţie. Acolo unde banii oricum nu erau angajaţi, nu era nicio prognoză că vor fi necesari, s-au luat acum".
• Tăriceanu: "Guvernul cere companiilor de stat dividende din anii anteriori, nu anticipat"
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, susţine că Guvernul a cerut companiilor de stat să vireze la buget dividendele din anii anteriori, nefiind vorba de nimic anticipat.
"Guvernul a solicitat companiilor de stat să vireze dividendele care nu au fost distribuite anii anteriori, nu anticipat. Deci pentru anii anteriori sunt foarte multe dividende care s-au acumulat la companii şi nu au fost vărsate la bugetul de stat. E normal ca aceste dividende să fie vărsate către buget, pentru că acţionar este statul. Orice acţionar îşi încasează dividendele şi în mediul privat şi acelaşi lucru trebuie să fie şi la stat. (...) Companiile şi-au păstrat o parte din dividende, au fost repartizate pentru investiţii şi restul trebuie vărsate la stat şi e ceva firesc", a explicat Tăriceanu, marţi, la Parlament, potrivit Agerpres.
Cererile statului vin după ce companiile au acordat deja dividende de 90% din profituri, dar şi din rezerve.
Statul a invocat prevederile OUG nr. 29/2017, potrivit cărora companiile de stat pot distribui acţionarilor bani din rezerve şi rezultatele reportate din alţi ani.
În aprilie, acţionarii "Conpet" au aprobat distribuirea unor dividende cumulate de 16,58 lei/acţiune, în acest an, conform propunerii conducerii companiei. Cele trei dividende propuse şi aprobate au fost: 8,06657559 lei/ acţiune, din profitul pe anul trecut, 1,97734501 lei/ acţiune, din rezultatul reportat din corectarea unor elemente care au afectat profitul anilor anteriori, şi 6,53844261 lei/ acţiune, din surplusul realizat din rezerve din reevaluare recunoscut în rezultatul reportat.
În iunie, acţionarii "Romgaz" au decis distribuirea unor dividende de 3,82 lei/acţiune, valoare care include o distribuţie din rezerve şi rezultatul reportat.
1. Front running la Guvern ?
(mesaj trimis de Theraflu în data de 13.09.2017, 09:12)
Adresa generala a fost transmisa in 05.09. 20117 iar prima informare (Administrarea Participatiilor Statului nr. 4314/05.09.2017 (inregistrata sub nr. 32633/05.09.2017) iar prima informare a venit de la SNG pe 08.09.2017. ASF ar trebui sa analizeze tranzactiile din perioada 05.09 - 08.09.2017 si sa ne spuna de ce companiile nu au anuntat imediat solicitarea venita din partea statului prin APS. Parca LEGEA spune altceva !
1.1. ASF (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Aspirina în data de 13.09.2017, 09:38)
Asa e.
Si nu este singura companie care nu raporteaza in maxim 48 de ore de la producerea evenimentului asa cum spune legea.Electroarges SA este alta care raporteaza cand vrea ia si ASF-ul nu face nimic.
Pe aceasta cale le fac o invitatie celor de la ziarul Bursa si ASF la sedinta AGOA din 20(21).09.2017 la Electroarges SA,str.Albesti,nr.12,Curtea de Arges pentru a lua parte la adunarea generala sa se convinga cum nu sunt respectate drepturile actionarilor.
2. jaful statului la companiile de stat
(mesaj trimis de vasile în data de 13.09.2017, 10:12)
Ba da!Statul a jefuit la propriu companiile de stat si a platit cu banii luati pensiile nesimtite si salariile politrucilor .Si nu le-a ajuns! Acum vor dividente suplimentare la mijlocul exercitiului financiar, in timp ce a lasat companiile de stat fara un ban de retehnologizare, investitii, asigurarea platilor decente catre resursa umana si grija fata de sanatatea acestora, avand in vedere ca muncesc in subteran sau in campuri cu radiatii, in frig si izolare.Rusine Dle prim ministru!Mai si minti!
2.1. dividendul stalcit (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Dictionar economic în data de 13.09.2017, 17:35)
Dividende boss nu dividente. Sa fim profesionisti. Ce dr...
2.2. Tudose - Pinochio in viata! (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Tudose în data de 13.09.2017, 20:06)
Si Ali Baba in acelasi timp!
Nu v-ati prins ca este cel mai nenorocit guvern al tuturor timpurilor? Banditi si mincinosi, doar sa fure numai si numai pentru ei!
2.3. nu sunt fan PSD (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de wlad în data de 13.09.2017, 23:11)
dar in acest moment statul (PSD ) face exact ce trebuie sa faca un adevarat actionar majoritar, adica ti-am lasat bani sa-mi faci investitii si sa aduci plus de valoare afaceri, iar tu firma stai cu bani la saltea! sau mai cumpari din cind in cind niste hirtie igenica la pret de caviar.sa nu uitam erau vremuri (guverne)cind sifonau toti bani, iar actionari minoritari nu aveau acces la bani, iar acum cind putem profita de oferta 'Tudose' am devenit super critici. pentru cei care acum folosesc cuvintul jaf' sa-mi spuneti unde erati cind firmele ca actionariat majoritar de stat nu plateau nici un fel de dividend si investitii zero??!!
2.4. aiurea (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de radu în data de 14.09.2017, 10:01)
hai bre de ce au stat atatia ani cu banii fara sa i cheltuiasca ?
2.5. aiurea (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de radu în data de 14.09.2017, 10:02)
cine e cel mai nenorocit guvern ? ala a lui ciolanis zero fonduri ? nu va e rusine ? pai astia au facut in 8 luni cat ciolos intro viata nu mai fiti zdrente
3. prima de vacanta taiata la companiile de stat cu C
(mesaj trimis de Maria în data de 13.09.2017, 10:59)
Dle priministru,
Cand ai dat ordonanta 46/2017 de ce nu ai tinut cont de CCM companiilor de stat , care prevedea ca in 2017 salariatii aveau dreptul la prima de vacanta?Ne-ai furat prima de vacanta si acum vi sa iei si maruntisul pus de companii prin provizioane?Nu ti-au ajuns dividendele pe 2016 ?Ai lasat companiile de stat fara o letcaie si ai furat si din buzunarul salariatilor.Nu le mai ajunge polirtucilor tai cat au furat?Cel mai mare hot din Romania este Guvernul Romaniei condus de Tudose!Mai furati mult de la companiile de stat dle Tudose?Ati lasat salariatii cu salarii de mizerie fara echipamente de protectie si fara asigurari medicale adecvate profesiei, fara bani de investitii, retehnologizari, reparatii si achizitie utilaje.Cat crezi ca o sa mai aiba bani si companiile astea ca sa acopere furaciunile politrucilor de la guvernare?
4. fără titlu
(mesaj trimis de Radu în data de 13.09.2017, 11:14)
Ati aprobat OUG nr. 29/2017 ca sa aveti mana libera la jaful companiilor de stat!Sunteti niste hoti!Furati din banii salariatilor care trudesc pe salarii de nimic sa faceti voi fundu' mare!Jos Guvernul Tudose, cel mai incompetent govern!
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.09.2017, 19:36)
nimeni nu va obliga sa stati la dividende. Simplu vindeti actiunile! si nu am mai auzit niciodata ca un actionar isi fura propriile dividende!