DEUTSCHE WELLE: România s-a rătăcit

F. A.
Internaţional / 14 august 2012

În ediţia electronică de ieri, cotidianul german Deutsche Welle, a precizat că ţara noastră este asediată de o luptă politică cu certufi fără sfârşit, într-o situaţie la limită puternic încărcată politic, adăugând că miza este mare, iar Curtea Constituţională a făcut apel la UE pentru ajutor.

Publicaţia citată a mai menţionat că lupta politică între majoritatea aflată la putere şi seful statului a dus ţara noastră în cea mai gravă criză politică din ultimele două decenii.

Premierul socialist Victor Ponta, care a provocat toată această afacere, a făcut în mai multe ocazii apel la acceptarea înfrângerii în lupta cu preşedintele Băsescu, însă punctul său de vedere nu pare a fi împărtăşit şi de cei care vor o linie dură în partid, a mai apreciat DW.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb