Dezastroturismul

Sloganul agenţiei noastre: "Un dezastru pentru dumneavoastră, o oportunitate pentru noi!" Ce fel de oportunitate? De turism, se înţelege! Mai precis, de turism politic! Spre deosebire de turismul obişnuit, unde finalitatea activităţii este plăcerea rezultată din petrecerea interesantă, într-un loc nou, neobişnuit, plin de farmec etc. a cîtorva zile de vacanţă, scopul turismului politic este "VOTUL". Dezastroturismul este o varietate specifică politicianului născut în era dominaţiei absolute a comunicaţiilor de masă. Dominaţie asupra spaţiului social; dominaţie asupra creuzetului în care se formează "imaginile" care alcătuiesc portrete, figuri, sau destine politice. A fi văzut este imperativul absolut al vieţii acestui nou tip de politician. Nu contează ocazia, nu contează contextul, nici dacă vectorul de imagine este, ca intenţie, pozitiv sau negativ. Cu cît mai vizibil, cu atît mai votabil! Procesiunea "televizivă" a politicienilor, pe la locurile de dezastru, a devenit o marotă, nu doar în România, ci mai peste tot în lume. În epoca pre-decembristă, acest tip de turism avea o justificare solidă. Juca un rol însemnat în extinderea sufocantă a cultului personalităţii "Marelui Conducător". Exerciţiile de dezastroturism erau cultivate cu asiduitate, înregistrate şi difuzate extensiv pe canalele media, pentru că întăreau imaginea "Tătucului" binevoitor, plin de compasiune dar, în acelaşi timp, atotputernic, omniprezent, atotştiutor, atotrezolvitor! Faptul că dezastrele loveau fără aprobarea şi intervenţia directă a "Tătucului" era o dovadă clară şi definitivă a faptului că ele nu fac parte din ordinea prescrisă a vieţii sociale; acolo totul se întîmplă doar cu aprobare de la El, pe baza planurilor "ştiinţific" elaborate, dar mai ales pe baza "nepreţuitelor indicaţii" date de "Tătucul" scoborît din maşina oficială la faţa locului. Din aceeaşi maşină oficială scobora şi la faţa dezastrului, pentru a întări mesajul, de data aceasta, că pentru "El" nimic nu este inaccesibil, nimic nu este imposibil, nimic din ceea ce ţine de ordinea societăţii în care el este "Tătuc" nu-i este străin şi nici indiferent, că la temelia oricărei activităţi, oricît de importantă, oricît de măruntă, stă ca un munte de granit gîndirea sa "creatoare şi vizionară".

Nici după 1989, România nu a dus lipsă de dezastre şi calamităţi şi nici de politicieni care se dau în vînt după dezastroturism. Atît de populară este activitatea, încît mă gîndesc că modelul acesta, reactiv, "întîi dezastrul şi pe urmă excursia", este deja depăşit, nu mai face faţă! S-ar impune dezvoltarea unor abordări noi, cum ar fi dezastroturismul prospectiv. Tărişoara noastră dragă este plină de locuri şi ocazii pentru dezastre: unde nu se revarsă apele, se extinde seceta şi deşertificarea, iar unde nu este nici inundaţie şi nici secetă poate lovi oricînd o alunecare sau o prăbuşire masivă de teren, poate avea loc o catastrofală deraiere, un accident naval cu scufundare, ori unul aerian cu cîte un obiect zburător perfect identificat, mă rog, un incendiu masiv etc. Pe baza unui plan electorat judicios întocmit, Primul ministru şi alţi înalţi demnitari ar putea să alcătuiască nenumărate trasee cu dezastre ce abia aşteaptă să se întîmple, ocazii cu care ar putea să se întîlnească cu alegătorii ce urmează să fie afectaţi, să le spună ce vor face ele, autorităţile, după ce dezastrul îi va lovi pe ei, alegătorii, şi cît de fericiţi vom fi cu toţii, la urne, după aceea! Mă rog, planul ar putea fi mai elaborat, eu vreau doar să vă familiarizez cu ideea!

Întrebarea este de ce politicianul "de vremi nouă", din România, a adoptat temele dezastroturismului cu acelaşi entuziasm şi le practică cu aceeaşi neclintită încăpăţînare, ca şi înaintaşul său, politicianul dictaturii? Un răspuns, simplu şi destul de credibil, a fost, o vreme: păi, ăştia sunt tot ăia! Pe ici pe colo, prin părţile esenţiale, era adevărat, dar tot nu era de înţeles! De ce, adică, lupul îşi poate schimba pielea, chiar dacă nu şi năravul, iar ăia, nici măcar atît, obiceiurile!!! Între timp, în arenă se află o nouă generaţie de politicieni. Aici care să fie explicaţia? Ar fi una, tot simplă: aşa au învăţat. "Meseria" politică, nu se prea învaţă din manuale, mai mult la şaibă, se fură la locul de muncă. Transmiterea, de la o generaţie de politicieni la alta, a aceloraşi soluţii comportamentale este un fapt natural de viaţă socială, aşa cum la maimuţele antropoide se transmite, spre exemplu, de la mamă la progenituri, obiceiul şi tehnica curăţării de păduchi şi alţi paraziţi din blană. Electoral vorbind, totuşi, ar trebui să fie evident, chiar şi pentru Homo Pre Sapiens, că asocierea cu anumite modele de comportament politic, din trecut, aduce mult mai multe dezavantaje decît avantaje; e clar, nu!

Parcă aud vocea cititorului nemulţumit de toate cîrcotelile mele! "Da' ce-ai vrea, mata, să facă? Să stea acasă pe cuptor, ori în vacanţă de Paşti, ca belferii, în timp ce atîta lume năpăstuită dă apa din case cu lighianul, or a trebuit evacuată de atîta ploaie şi revărsare de potop?"

Nu! Dar, dacă tot simt impulsul să facă ceva, atunci, eu unul aş vrea ca mai marii guvernării şi administraţiei să se ducă acolo unde le este locul! La "locul lor de muncă"; la sediul Guvernului. După ce şi-au băgat picioarele în apă rece, ca să le treacă de fierbinţeală la cap, ar putea şi ar fi cu folos să ne spună, măcar în 24 de ore, pe baza analizelor întreprinse: care sunt datele dezastrului, care sunt implicaţiile sociale şi economice; care sunt măsurile imediate ale autorităţilor centrale şi locale; care sunt fondurile mobilizate pentru susţinerea acţiunilor de intervenţie şi de unde se eliberează; care sunt persoanele şi autorităţile responsabile de extinderea nejustificată a consecinţelor calamităţilor şi ce măsuri au fost dispuse împotriva lor; ce acţiuni de prevenire, imediate şi pe termen lung au fost aprobate pentru a înlătura posibilitatea unor catastrofe asemănătoare, în viitor. Abia atunci cînd toate aceste decizii şi planuri ar deveni realitate şi s-ar lucra de zor la finalizarea lor, aş vedea rostul unei vizite la faţa locului a "Înaltelor oficialităţi", ca să întărească mesajul, cu adevărat, aducător de voturi: am zis, am aprobat, am făcut! Parcă ar fi un pic altceva, mult mai folositor decît dezastroturismul mediatic!