DEZBATEREA "LUXLEAKS": Eurodeputaţii cer armonizarea fiscalităţii şi transparenţa regulilor fiscale

V.B.
Internaţional / 13 noiembrie 2014

Membrii Parlamentului European (PE) i-au cerut preşedintelui Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, armonizarea fiscalităţii şi transparenţă privind regulile fiscale în dezbaterea asupra "Lux leaks", potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Preşedintele CE a participat la o dezbatere extraordinară a PE privind lupta împotriva evitării taxării, declanşată de recentele informaţii privind acordurile fiscale secrete în favoarea companiilor multinaţionale în Luxemburg.

Juncker a subliniat că reglementările fiscale din Luxemburg nu au fost ilegale, chiar dacă a admis că "probabil a existat un anumit nivel de evitare a taxelor în Luxemburg, ca şi în alte state membre UE".

"Găsim acest lucru peste tot în Europa pentru că nu există suficientă armonizare fiscală în Europa", a explicat şeful Comisiei, adăugând că Pierre Moscovici (comisarul european pentru Afaceri economice şi financiare) va iniţia propuneri pentru un schimb automat de informaţii privind reglementările fiscale naţionale.

Preşedintele PPE, germanul Manfred Weber, şi-a exprimat încrederea că Jean-Claude Juncker va rezolva problemele aflate acum în discuţie, adăugând că "nu UE a eşuat, ci chiar statele membre care nu au făcut niciun efort de armonizare a bazelor lor de fiscalizare a corporaţiilor".

"Avem nevoie de transparenţă privind reglementările fiscale naţionale, precum şi de baze armonizate de fiscalizare", a spus Weber.

Preşedintele S&D, italianul Gianni Pittella, a declarat că "simte indignare pentru oamenii afectaţi de marile companii care nu plătesc taxe acolo unde fac profit. Evitarea taxelor este un fenomen mondial, iar marea ruşine este că nu este nici măcar ilegală. De aceea, legea trebuie modificată".

Pitella a propus trei măsuri: mai întâi o definiţie clară a "paradisului fiscal", apoi pedepse severe pentru cei care încalcă legea şi, în al treilea rând, raportare fiscală a fiecărui stat.

Conservatoarea Kay Swinburne, din Marea Britanie, a cerut acţiuni suplimentare, mai ales împotriva evitării masive a taxelor, subliniind nevoia unei raportări globale, pe fiecare stat, a reglementărilor fiscale naţionale.

"Ar fi fost necesar acest lucru de multă vreme. Parlamentul trebuie să aştepte rezultatul investigaţiei comisarului Vestager (social-liberala Margrethe Vestager, comisar pentru Competiţie - n.r.) înainte de a judeca", a punctat Swinburne.

La rândul lui, preşedintele ALDE, Guy Verhofstadt (Belgia), a afirmat că investigaţia Comisiei trebuie încheiată înainte de sfârşitul anului şi nu trebuie să se concentreze doar pe trei state, ci pe problema evaziunii fiscale în general. Oficialul a cerut şi crearea unei comisii speciale de investigare în Parlament, solicitând grupurilor politice să sprijine această idee. "Este un caz clar în care avem nevoie de mai multă Europa - pentru a crea o legislaţie comună privind taxele şi un cod de convergenţă, nu o armonizare generală, pentru că nu ştim la ce nivel să armonizăm", a mai spus Verhofstadt.

Gabriele Zimmer (GUE/NGL, Germania) i-a cerut lui Juncker să îşi explice acţiunile ca fost prim-ministru al Luxemburgului şi să arate de ce a permis companiilor să aibă această şansă de a evita taxele în ţara sa, limitând astfel fondurile disponibile pentru lupta împotriva sărăciei şi crearea locurilor de muncă.

Philippe Lamberts (Verzi/ALE, Belgia) a opinat că a venit timpul să oprim războaiele fiscale în Europa: "Cei care beneficiază sunt companiile multinaţionale şi oamenii foarte bogaţi, iar victimele sunt finanţele publice europene, deci cetăţenii UE" Demnitarul a cerut comisarului Vestager să lărgească aria investigaţiei.

Paul Nuttall (EFDD, Marae Britanie) a declarat: "Domnule Juncker, când aţi făcut campanie în cursul alegerilor europene, aţi susţinut o platformă de luptă împotriva evaziunii fiscale a companiilor multinaţionale, dar aţi permis evaziunea fiscală în Luxemburg. Cetăţenii sunt sceptici pentru că vreţi ca ei să facă ce spuneţi, nu ce faceţi. Aveţi două opţiuni: fie demisionaţi, fie vă retrageţi până se termină investigaţia".

Bruno Gollnisch (NI, Franţa) l-a acuzat pe Juncker că utilizează scandalurile ca să obţină mai multă putere. Gollnisch a afirmat că armonizarea fiscală nu este necesară, dar că există o nevoie ca multinaţionalele să plătească taxe în statele unde fac profit. Europarlamentarul a exprimat, de asemenea, îngrijorarea că oficialii actualei Comisii vor fi responsabili de anchetarea mai multor cazuri, inclusiv în Luxemburg.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb