Peste 100 de poliţişti din cadrul DGPMB, împreună cu procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au efectuat vineri dimineaţă douăsprezece percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu, fiind puse în aplicare trei mandate de aducere, în cauza penală privind evadarea celor doi bărbaţi din Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Secţiei 19 Poliţie, potrivit unui comunicat de presă al DGPMB.
Potrivit unui comunicat al DGPMB, 10 persoane sunt audiate vineri la sediul Poliţiei Capitalei, despre care există date că ar fi înlesnit şi sprijinit evadarea celor doi bărbaţi.
De asemenea, vor fi reaudiaţi şi cei doi bărbaţi care au evadat.
Acţiunea beneficiază de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.
Două persoane arestate preventiv - Costel Grosu şi Marius Renato Tulli - au evadat, duminica trecută, în jurul orei 12,30, din curtea de aer a Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă a Secţiei 19 Poliţie. Poliţiştii l-au prins luni dimineaţă pe Costel Grosu, iar joi pe Marius Renato Tulli, într-o localitate de pe raza judeţului Ilfov, aminteşte Agerpres.
Cei doi erau încarceraţi în baza unor mandate de arestare preventivă pentru furt calificat şi, respectiv, infracţiuni informatice, precizează sursa citată.