DIN CAUZĂ CĂ NU S-A AJUNS LA UN ACORD ASUPRA PREŢULUI,  Oferta de vânzare a acţiunilor Alro a căzut

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 iulie 2018

Oferta de vânzare a acţiunilor Alro a căzut

Oferta publică de vânzare demarată de Vimetco şi Conef pentru un pachet de cel mult 53,77% din acţiunile Alro Slatina (Alro) a căzut, emitentul anunţând că, din pricina condiţiilor nefavorabile de piaţă, nu s-a ajuns la un acord de preţ între companie, acţionari şi coordonatori pentru cele maximum 383,79 milioane de titluri scoase la vânzare.

"Obiectivul principal al companiei şi al acţionarilor a fost, în permanenţă, crearea de valoare pentru acţionari prin creşterea procentului de titluri tranzacţionate liber, pentru o mai bună reflectare a valorii reale a companiei, în preţul acţiunilor Alro. Compania şi acţionarii îşi menţin angajamentul în acest sens. Din păcate, ca urmare a condiţiilor nefavorabile de piaţă, Alro şi acţionarii nu consideră că oferta a reprezentat, în final, o oportunitate pentru acest lucru", se menţionează în notificarea producătorului de aluminiu remisă Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

De altfel, operaţiunea de piaţă a dat semne de slăbiciune pe tot parcursul derulării sale.

Dacă iniţial oferta trebuia să aibă loc în perioada 2 - 16 iulie, având doar preţ maxim de 6,18 lei/titlu (la care trebuiau să subscrie investitorii de retail, cărora le era destinat 15% din pachetul scos la vânzare), cu peste 70% mai mare decât cel din piaţă de la data de 26 iunie, ziua anterioară anunţului companiei privind aprobarea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a prospectului de ofertă, pe data de 12 iulie, emitentul a anunţat prelungirea perioadei operaţiunii de piaţă cu trei zile lucrătoare, diminuarea preţului maxim de subscriere la 4 lei/unitate, precum şi stabilirea unui preţ minim de 3,5 lei/acţiune.

De asemenea, discountul de 7% din preţul de ofertă, de care ar fi trebuit să beneficieze investitorii individuali, s-a prelungit pentru toată perioada de derulare a operaţiunii de piaţă, faţă de primele patru zile, cât era stabilit iniţal, în timp ce subscrierea minimă pe tranşa de retail, de 100 de acţiuni, a fost eliminată.

Cu toate acestea, individualii nu s-au înghesuit să cumpere acţiuni ale producătorului de aluminiu din Slatina. La închiderea perioadei operaţiunii de piaţă, pe tranşa de retail, erau plasate 681 de ordine, însumând 9,44 milioane acţiuni, reprezentând numai 16,4% din totalul titlurilor destinate individualilor.

În piaţa secundară, pentru perioada de derulare a ofertei, cotaţia ALR a coborât cu aproape 16%, preţul mediu al acţiunii producătorului de aluminiu fiind, pe data de 19 iulie, de 3,5 lei/ acţiune minimul din ofertă.

Emitentul nu a furnizat detalii despre participarea investitorilor instituţionali, cărora le-a fost destinat un pachet de 85% din acţiuni, aceştia putând subscrie la orice preţ din intervalul 3,5 - 4 lei.

Intermediarii ofertei au fost Deutsche Bank şi UBS Investment Bank, în calitate de coordonatori globali, în timp ce Banca Comercială Română, BRD - Groupe Societe Generale, BT Capital Partners, Raiffeisen Centrobank şi Banca IMI S.p.a, au operat ca manageri asociaţi.

În cadrul operaţiunii de piaţă, Vimetco a scos la vânzare aproape 356,89 milioane de acţiuni, iar Conef 26,09 milioane de titluri.

De altfel, Vimetco şi Conef nu sunt la prima tentativă de vânzare de acţiuni Alro, în 2011 aceştia amânând oferta pe care dorerau să o deruleze pentru 21% din titlurile companiei din Slatina, cei doi acţionari invocând, atunci, lipsa condiţiilor favorabile de piaţă.

Grupul Vimetco NV, înregistrat în Olanda şi controlat de miliardarul rus Vitali Machitski deţine 84,19% din producătorul de aluminiu, în timp ce Conef are o participaţie de 3,77%, iar Fondul Proprietatea (FP) deţine 10,21% din emitent.

În anul 2017, producătorul de aluminiu a obţinut un profit net de 391 de milioane de lei, de peste cinci ori mai mare faţă de cel din 2016, când rezultatul net a fost de 72 de milioane de lei.

La preţul de închidere a titlurilor ALR de săptămâna trecută, de la bursă, de 3,5 lei/acţiune, valoarea de piaţă a companiei la BVB este de 2,498 miliarde de lei.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. DB si UBS s-au facut de ras. Noroc ca nu-i vede nimeni la bvb.

    ... fost pe la 1,5 maxim 2 lei pe actiune ...

    1. La Atat vrei tu sa cumperi ca sa-ti dublezi banii, poate vanzatorii prefera sa ramana cu ele decat sa ti le dea tie degeaba.

      ... sa si le bage in kur ! nu merita nici macar 1 ron o actiune ALR , pentru simplul motiv ca in ultimul an a fost umflata cu pompa pentru a fraierii pe careva , insa uite ca nu le-a iesit ! nu a cumparat nimeni asemenea BUDA de actiune !

    Halal pregătire de oferta cu prețalaul ăla de 6,18 când în piata era sub 4 lei.

    A fost golaneala de la inceput!

    1. Daca nimeni nu a cumparat cu discount la ALR. pretul trebuie sa revina la valoarea dinainte de oferta, 4.2 - 4.35!

      Si SIF-urile 5 lei!!!!

      Ce nu inteleg 'specialistii bursieri' este ca vanzarea a fost prost facuta nu ca pretul a fost prea mare!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb