DIN CAUZA SCANDALULUI HYPO-ALPE-ADRIA  Bancherii austrieci se tem de creşterea costurilor creditării

A.S.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 18 iunie 2014

Bancherii austrieci se tem de creşterea costurilor creditării

Decizia Austriei de a obliga investitorii în obligaţiunile băncii Hypo-Alpe- Adria să suporte pierderi ar putea să crească costurile cu împrumuturile pentru băncile austriece cu până la 1,5 miliarde de euro pe an, a avertizat, marţi, preşedintele Asociaţiei bancherilor austrieci, Willibald Cernko, transmite Reuters.

Austria a prezentat săptămâna trecută un proiect de lege prin care ar urma să fie anulate obligaţiuni subordonate de 890 de milioane de euro ale Hypo-Alpe-Adria garantate de provincia Carinthia, deciza fiind fără precedent în Europa.

Cernko, care este şi director general la UniCredit Bank Austria, a criticat proiectul de lege cu privire la Hypo Alpe Adria, apreciind că guvernul de la Viena a făcut o "greşeală impardonabilă" prin eliminarea unilaterală a unei garanţii publice.

"Nu este vorba doar de o încălcare a încrederii, ar putea provoca şi pagube colaterale substanţiale", a declarat domnia sa, continuând: "Nu pot decât să cer celor care sunt responsabili să reanalizeze dacă este o decizie responsabilă să pună în pericol un activ atât de valoros cum este încrederea".

Intenţia autorităţilor austriece este să se asigure că şi creditorii, nu doar plătitorii de taxe care au injectat până acum cinci miliarde de euro în Hypo, îşi asumă costurile salvării băncii falimentare pe care guvernul de la Viena nu vrea s-o lase să se prăbuşească.

Însă agenţiile de evaluare au avertizat că măsură ar putea afecta sectorul bancar din Austria. Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a avertizat că o astfel de decizie ar determina punerea sub supraveghere, cu implicaţii negative, a ratingurilor băncilor austriece, inclusiv ale celor mai mari - Erste Group şi Raiffeisen Bank International - prezente şi în ţara noastră. De asemenea, Fitch Ratings a apreciat că băncile austriece sunt vulnerabile pe termen scurt la întreruperea finanţării, iar accesul şi costurile finanţării ar putea fi afectate de acţiunile legate de Hypo-Alpe-Adria.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb