DIN CAUZA SECETEI LAPAR: Agricultura - în pragul falimentului

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 12 iulie 2012

LAPAR: Agricultura - în pragul falimentului

Laurenţiu Baciu: "Este dezastru, ne apropiem de situaţia care era în 1950"

În această toamnă, vom importa grâu la preţul de 270 de euro/tonă

Agricultura noastră se află în pragul falimentului, după cum ne-a spus Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). Potrivit domniei sale, dacă nu va ploua în următoarele 5-6 zile, 90% din producţia agricolă va fi distrusă: "Dacă plouă în următoarele zile, mai salvăm ceva, dacă nu, 90% din culturile de primăvară, şi aici mă refer în special la floarea-soarelui şi porumb, vor fi distruse complet. Deja 50% din culturi sunt compromise definitiv. În aces-te condiţii, agricultura noastră o să intre în faliment".

Domnia sa ne-a spus că producţia de rapiţă şi grâu este mai redusă cu 50% faţă de cea de anul trecut: "Aceasta este realitatea şi noi am făcut apel către autorităţi. Acum lucrăm la o scrisoare pe care o vom trimite domnului Ponta. Am avut ieri (n.r. marţi) o întâlnire cu ministrul agriculturii Daniel Constantin şi i-am prezentat situaţia din ţară. Nu ne-a crezut, a spus că dânsul are alte informaţii. În acest caz, Guvernul va rămâne cu informaţiile şi noi cu dezastrul. Pentru că este dezastru, ne apropiem de situaţia care era în 1950. Vrem să se instituie starea de urgenţă".

Cele mai afectate zone sunt Galaţi, Vaslui, Tulcea, Iaşi, unde, potrivit domnului Baciu, situaţia este "catas-trofală". Domnia sa ne-a spus că, în această toamnă, vom importa grâu la preţul de 270 de euro/tonă: "Aceas-tă situaţie este la nivel european, grâul deja se vinde cu 245 de euro şi în toamna trecută o tonă de grâu cos-ta cam 180 de euro.

Cel mai mult ar ajuta dacă sistemul de irigaţii ar funcţiona, consideră preşedintele LAPAR, care opinează că ceea ce ar trebui făcut este taxarea inversă la procesatori: "Au băgat taxarea inversă la producători şi la comercianţi, dar este nevoie de taxare inversă şi la procesare, pentru diminuarea evaziunii fis-cale, care este enormă". Domnul Baciu susţine că 90% din comerţ este evaziune fiscală, practicată la nivelul procesatorilor.

De asemenea, preşedintele LAPAR mai consideră că statul are mari probleme cu fis-calitatea, susţinând că reducerea TVA de 9% în acest domeniu ajută pe consumatori, nu pe producători.

Premierul Ponta vrea soluţii de sprijin pentru agricultori

Premierul Victor Ponta a solicitat miniştrilor Agriculturii, Finanţelor şi Economiei să îi prezinte soluţii de sprijinire a agricultorilor în perioada de secetă.

Oficialul a arătat, în şedinţa de miercuri a Guvernului, ca a fost informat că sectorul agricol este afectat de seceta din ultima perioadă. Primul-ministru a cerut ca soluţiile să fie definitivate până la sfârşitul acestei săptămâni.

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Daniel Botănoiu a declarat, marţi, după o întâlnire cu reprezentanţii producătorilor de cereale şi de pâine, că producţia de grâu din acest an va scădea cu 20% faţă de anul trecut, ca urmare a vremii nefavorabile.

"A fost o reducere cantitativă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, având în vedere seceta înregistrată anul trecut. Condiţiile meteo care au forţat, în ultima perioadă, aceste culturi au făcut să fie undeva în jur de 20% diminuare ca randament la unitatea de suprafaţă", a afirmat Botănoiu.

Reprezentantul ministerului de resort a afirmat că şi producţia de orz de toamnă este mai mică în acest an, cu 17%.

Ministrul de resort ne-a spus recent, într-un interviu, "că producţia din acest an va fi doar uşor mai mică decât cea din 2011". Domnia sa ne-a precizat: "A plouat când a trebuit, iar ploile care au fost, chiar dacă au produs anumite daune, per ansamblu cred că au făcut bine agriculturii. Culturile de primăvară au avut apă când a trebuit. Astfel, consider că, în final, vom ieşi pe plus".

Daniel Constantin ne-a specificat că unul dintre obiectivele mandatului său este reprezentat de refacerea sistemului de irigaţii: "Îmi propun să pun bazele unui proiect de refacere a infrastructurii de irigaţii - un proiect finanţat din fonduri europene care va începe să se deruleze de la 1 ianuarie 2014. Este un proiect unic pentru România şi un proiect unic pentru ţările din UE. Doar Portugalia a avut o mică componentă de finanţare a sectorului de irigaţii, în baza căreia şi noi ne fundamentăm cererea către Comisia Europeană, pentru a finanţa, din fonduri structurale şi nu din fondurile pentru agricultură, acest sector. Am discutat cu domnul Leonard Orban (n.r. ministrul Afacerilor Europene - MAEur), cu domnul Răzvan Cotovelea (n.r. secretar de stat în MAEur) şi deja s-a transmis către Bruxelles intenţia noastră de a finanţa acest sector, pentru a fi prinsă în obiectivele strategice de finanţare ale Comisiei Europene din fonduri structurale. Un studiu recent al Băncii Mondiale arată că se poate reface infrastructura necesară pentru a iriga peste 800.000 de hectare cu 400 de milioane de euro. Este unul din obiectivele pe care se va canaliza acest program special, al doilea obiectiv fiind pentru alimentarea sursei de apă, fie că ne referim la canalul Siret-Bărăgan, fie la alte forme de a avea acces la apă - judeţene, regionale etc.".

Producţia agricolă mondială trebuie să crească cu 60%, în următoarele patru decenii

Producţia agricolă mondială trebuie să crească cu 60%, în următoarele patru decenii, pentru a putea răspunde necesităţilor unei populaţii mai numeroase, mai urbane şi mai bogate, însă este indispensabil ca aceas-tă creştere să se facă într-o manieră mai durabilă, au avertizat, ieri, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), citate de AFP şi preluate de Agerpres.

Într-un raport comun intitulat "Perspectivele agricole 2012-2021", cele două organizaţii estimează că în 2050 vor trebui produse un miliard de tone de cereale şi 200 de milioane de tone de carne mai mult pe an, comparativ cu nivelul din 2007.

În schimb, dacă în cursul ultimelor decenii producţia agricolă mondială a crescut, în medie, cu peste 2% pe an, potrivit estimărilor FAO şi OECD în următorii zece ani ritmul de creştere va încetini până la 1,7% pe an.

De asemenea, preţul produselor agricole va continua să crească în următorul deceniu, cele mai mari creşteri urmând a se înregistra în cazul oleaginoaselor, ca urmare a creşterii puternice venite din partea economiilor emergente.

"În cazul preţurilor reale, ajustate în func-ţie de inflaţie, acestea vor rămâne la acelaşi nivel sau vor scădea comparativ cu nivelurile actuale, dar vor fi cu 10% până la 30% peste cele înregistrate în deceniul trecut", se arată în raportul FAO/OECD.

"Trebuie să ne concentrăm pe o creştere sustenabilă a productivităţii, în special în ţările în curs de dezvoltare şi mai ales în cazul micilor producători", a declarat directorul general al FAO José Graziano da Silva.

Raportul subliniază impactul creşterii biocarburanţilor asupra preţului produselor alimentare. Potrivit FAO/OECD, producţia de bioetanol şi biodiesel ar urma să se dubleze până în 2021, iar aproximativ 34% din producţia de trestie de zahăr, 16% din producţia de uleiuri vegetale şi 14% din producţia de cereale ar urma să fie utilizate pentru producţia de biocarburanţi.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Asa s-au invatat comunistii din agricultura:fara investitii sa castige milioane de euro.

    1. Chestia cu comunistii e destul de contraintuitiva.

      Sistemul ala de irigatii pe care-l tot jelim de ani si ani de zile era mostenire comunista (de-aia probabil l-am si distrus, ca, deh, nu se cadea sa pangarim cereale si legume libere si democratice cu apa trecuta prin nelegiuite canale si tevi comuniste), la fel cum sunt chiar si-acum multe din echipamentele si utilajele de care inca trag multi fermieri, mai ales aia mici. 

      Prin urmare, nu mi-e chiar clar care-i vina comunistilor pentru situatia de-acum...

      La cum (nu) merg lucrurile, probabil si peste 50 de ani tot pe greaua mostenire comunista o sa dam vina... asta daca o sa mai existe Romania pana atunci, fapt altminteri foarte indoielnic. 

    Isi apara interesel, nu spun adevarul.

    Asa si anul trecut, cind cu criza cartofului, patronatul cartofului spunea de 1euro/kg, si acum e 0.1 euro /kg. 

    Deci pret la piata de 10ori mai mic decat prognoza specialistului. 

    Grau s-a facut, si au pret bun, ce mai vor ? 

    Sa ne bage mana in buzunar ?

    1. manipulare pentru a creste preturile si a face ei profituri imense

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4906
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2932
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9203
Gram de aur (XAU)Gram de aur364.5107

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb