DIN IULIE 2012, PÂNĂ ÎN IULIE ANUL ACESTA, Depozitele în valută au crescut, creditele în valută au scăzut

VERONICA PLĂCINTESCU, LEONARD MIHALACHE
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 27 august 2013

Depozitele în valută au crescut, creditele în valută au scăzut

Ilie Şerbănescu: "Băncile au primit sarcină de la BCE să nu mai acorde, cu uşurinţă, credite în valută"

Creditul neguvernamental în euro a înregistrat, în iulie, o reducere de 7,2%, la 137,55 miliarde lei, potrivit datelor privind indicatorii monetari, publicate ieri de Banca Naţională a României (BNR). Creditul în valută acordat persoanelor juridice s-a diminuat cu 9,5%, de la an la an (iulie 2013/iulie 2012), la 68,22 miliarde lei, în timp ce depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 6,7%, la 72,58 miliarde lei, cele ale companiilor urcând cu 5%, la 23,94 miliarde lei, se arată în raportul BNR.

Creditele în valută s-au diminuat atât de mult, mai ales cele acordate firmelor, în principal din cauza procesului de dezintermediere, iar depozitele în valută au crescut, întrucât dobânzile sunt mai bune decât cele acordate la depozitele în lei, ne-au precizat specialiştii.

Potrivit analistului Ilie Şerbănescu, dezintermedierea îşi are originea în condiţiile impuse băncilor de către Banca Centrală Europeană (BCE). Domnia sa ne-a declarat: "Instituţiile de credit au primit sarcină de la Banca Centrală Europeană să nu mai acorde cu atâta uşurinţă credite în valută. Acest proces se numeşte dezintermediere şi, pe scurt, companiile şi cetăţenii trebuie să se descurce din resurse locale. Economisirea se face în valută, motiv pentru care, probabil, s-au şi majorat depozitele în valută, de la an la an, din iulie anul trecut, până în iulie anul acesta. Cu toate acestea, rulajul se face în lei. Nu pot să înţeleg de ce există facturi în euro - la telefonie, energie, cablu etc. - când toate operaţiunile în piaţă se fac în lei. Băncile au început deja să aibă politici restrictive privind creditarea în valută, două instituţii din piaţă anunţând oficial că nu mai oferă credite decât în lei. Una este BCR, care oferă credite imobiliare doar în lei, iar alta este ING Bank".

Andrei Rădulescu, SSIF Broker: "Imaginea pieţei de capital este mai slabă decât cea a sectorului bancar"

Pe lângă dezintermediere, o altă cauză pentru diminuarea creditării în valută o constituie cursul de schimb, ne-a precizat Andrei Rădulescu, Senior Investment Analyst la SSIF Broker. Domnia sa ne-a declarat: "Există două motive pentru care au scăzut creditele neguvernamentale în valută. În principal acest lucru a fost cauzat de procesul de dezintermediere, iar, în al doilea rând, de cursul valutar. Să nu uităm că în iulie anul trecut, moneda europeană atingea maxime istorice, învârtindu-se în jurul valorii de 4,47 lei/euro, în timp ce, în prezent, a coborât sub 4,43 lei/euro. Motivul pentru care cred că au crescut depozitele în valută este că dobânzile la cele în lei sunt mai puţin atractive, iar în ultimele luni s-au şi diminuat considerabil, pe fondul reducerii ratei dobânzii de politică monetară (n.r. de la 5,25% la 5% şi, ulterior, la 4,5%), şi mă aştept ca dobânzile la depozitele în lei să continue să coboare. Cred că oamenii au încă încredere în bănci. Poate nu mai au la fel cum aveau în 2007, dar nu înţeleg panica actuală din jurul acestui aspect. Încă există nevoie de credite şi depozite în piaţă.

Motivul pentru care oamenii nu preferă să îşi direcţioneze banii în alte instrumente, cum ar fi, spre exemplu, piaţa de capital, este că imaginea pieţei de capital este precară şi mai slabă decât cea a sectorului bancar. Este foarte greu să reformezi piaţa de capital. Să vedem ce va reuşi să facă domnul Sobolewski, acum că a fost avizat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară în funcţia de CEO la Bursa de Valori Bucureşti".

Aurelian Dochia: "Băncile aleargă după singurii clienţi solvabili - companiile exportatoare"

Euro este moneda de referinţă în rândul populaţiei pentru preţurile din piaţa imobiliară, a produselor de lux sau de folosinţă îndelungată, ceea ce demonstrează interesul crescut al populaţiei pentru depozitele în valută, iar cererea pentru credite a fost frânată de înăsprirea condiţiilor de creditare impuse prin politicile Băncii Centrale din ultimii ani, ne-a precizat analistul Aurelian Dochia. Domnia sa ne-a declarat: "În ultima perioadă, depozitele în valută au reprezentat, prin nivelul dobânzilor de pe piaţă, o soluţie pentru populaţie în privinţa economisirii, coroborat cu fluctuaţiile cursului pentru moneda noastră naţională. Tendinţa băncilor este să renunţe la susţinerea economiei prin finanţarea proiectelor de investiţii ale companiilor din economia noastră. În schimb, se observă o creştere a creditelor guvernamentale pe care băncile le susţin prin cumpărarea de obligaţiuni şi titluri de stat emise de administraţiile locale şi centrale.

Pe de altă parte, cererea pentru credite este frânată de înăsprirea condiţiilor de creditare impuse prin politicile Băncii Centrale din ultimii ani. Nivelul creditelor neperformante justifică politica de reorientare a băncilor de a susţine împrumuturile în moneda naţională. Astfel, se urmăreşte o reducere a riscului valutar, confirmată prin schimbarea programului guvernamental Prima Casă, exclusiv în lei, şi reducerea dobânzii de politică monetară la 4,5%, de la 5%. Rămâne de văzut în ce măsură populaţia şi companiile interesate de creditare vor accepta şi costurile mai mari ale împrumuturilor în lei în următoarea perioadă.

Referitor la scăderea creditelor în valută pentru persoanele juridice din perioada iulie 2012 - iulie 2013, o altă explicaţie ar fi numărul mare de proiecte de investiţii puse în aşteptare de către bănci sau chiar suspendate de către investitori, cum ar fi, spre exemplu, cazul dezvoltatorilor imobiliari. În momentul de faţă, băncile aleargă după singurii clienţi solvabili în rândul creditării persoanelor juridice, şi anume companiile exportatoare".

Laurian Lungu: "Circumspecţia faţă de riscul valutar este dublată de politica băncilor şi efortul BNR de a îndrepta creditarea spre moneda naţională"

Scăderea procentuală a creditelor în valută a fost cauzată de o contractare a ofertei de credite, precum şi de diminuarea cererii pentru aceste produse, ne-a spus analistul Laurian Lungu. Domnia sa ne-a declarat: "Această situaţie poate fi privită din două perspective: în primul rând efectul cursului de schimb asupra clienţilor, fie că vorbim de persoane fizice sau juridice. În al doilea rând, circumspecţia faţă de riscul valutar este dublată de politica băncilor şi efortul BNR de a îndrepta creditarea spre moneda naţională. Scăderea procentuală a creditelor în valută, din iulie anul trecut, până în iulie anul acesta, este cauzată de o contractare atât a ofertei de credite, prin condiţiile înăsprite de acordare a împrumuturilor, cât şi de o diminuare a cererii pentru produsele de creditare în valută. Apetitul faţă de riscul valutar se află pe un trend descendent, accelerat de politica monetară a Băncii Centrale, precum şi de comportamentul consumatorilor".

Mirel Palada: "Românii nu mai au încredere în leu"

Motivul pentru care depozitele în valută au crescut este că oamenii nu mai au încredere în moneda naţională, potrivit lui Mirel Palada, director executiv la Compania de Cercetare, Research şi Branding (CCSB). Domnia sa consideră că atitudinea clienţilor băncilor a început să se însănătoşească. Directorul CCSB ne-a declarat: "Scăderea creditelor şi creşterea depozitelor, ambele în valută, nu pot avea decât o explicaţie simplă: însănătoşirea atitudinii oamenilor faţă de piaţă şi mecanismele capitaliste privind relaţia cu banii. Pe de altă parte, au fost şi înăsprite condiţiile de creditare, iar pe de altă parte şi încrederea în bănci a avut de suferit. Până la urmă, însă, este preferată economisirea la bănci decât prin alte instrumente, cum ar fi piaţa de capital, care este mult prea slab capitalizată".

Masa monetară în sens larg a înregistrat, la sfârşitul lunii iulie, un sold de 225,9 miliarde lei, potrivit raportului publicat ieri de BNR.

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut, în iulie, cu 1,2% (-0,9% în termeni reali) faţă de luna iunie 2013, până la nivelul de 221,43 miliarde lei. Creditul în lei s-a redus cu 0,5% (-0,2% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 1,7%.

La 31 iulie 2013, creditul neguvernamental a înregistrat o reducere de 4,4% (-8,4% în termeni reali) faţă de 31 iulie 2012, pe seama majorării cu 0,7% a componentei în lei (-3,5% în termeni reali) şi a diminuării cu 7,2% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 3,8%).

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au scăzut cu 0,3%, până la 76,82 miliarde lei. La 31 iulie 2013, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 1,6% (-2,7% în termeni reali) faţă de 31 iulie 2012.

Depozitele în lei ale persoanelor juridice s-au diminuat cu 1,9%, până la 51 miliarde lei. La 31 iulie 2013, depozitele în lei ale persoanelor juridice s-au redus cu 0,2% (-4,4% în termeni reali) faţă de 31 iulie 2012.

Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice, exprimate în lei, au scăzut cu 0,7%, până la 72,58 miliarde lei. Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 6,7%; depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 7,6%, iar depozitele în valută ale persoanelor juridice exprimate în lei s-au majorat cu 5%.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb