UPDATE: DIN ZECE NEGRI MITITEI AU RĂMAS DOAR TREI Gerea caută, în continuare, investitori la Oltchim, până îi găseşte

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 23 octombrie 2013

Gerea caută, în continuare, investitori la Oltchim, până îi găseşte

Update 11:45 Preşedintele CJ Vâlcea: "Situaţia economică şi financiară a Oltchim nu este consecinţa crizei globale"

Pentru întâlnirea de astăzi de la Ministerul Economiei, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Ion Cîlea, a realizat o sinteză a celor mai importante probleme cărora urmează să găsească împreună soluţii de rezolvare, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, Cîlea a propus să se insiste, în cadrul întâlnirii de la Ministerul Economiei, pe opt teme: revizuirea în regim de urgenţă şi îmbunătăţirea planului de reorganizare pentru funcţionarea Societăţii Oltchim în sistem integrat cu rafinăria Arpechim Piteşti; conversia în acţiuni a creanţelor Electrica, AVAS, CFR Marfă, SALROM; stoparea acţiunilor de înstrăinare prin vânzare a activelor fără a avea la bază o decizie politică şi guvernamentală; asigurarea capitalului de lucru în valoare de 50 milioane euro pentru repunerea în funcţiune şi atingerea parametrilor productivi în instalaţiile de care depind rentabilitatea şi profitabilitatea Oltchim; reducerea cheltuielilor neeconomice prin diminuarea numărului de directori de la 21 la maximum 8 şi a excesului de servicii puse la dispoziţia acestora; declanşarea procesului de analiză, cu maximă responsabilitate şi prin conlucrare între factorii implicaţi, a tuturor ofertelor de finanţare şi privatizare a Oltchim; preluarea personalului care asigură serviciile de mentenanţă de la Societatea Oltchim, unitate externalizată, dar cu capital integral al Oltchim, deoarece firma urmează să intre în faliment din cauza datoriilor istorice ale societăţii beneficiare (Oltchim); acordarea până la data de 30 noiembrie 2013 a drepturilor salariale restante pentru angajaţii menţinuţi în activitate, precum şi a drepturilor salariale şi plăţilor compensatorii, conform contractului colectiv de muncă, pentru persoanele disponibilizate de la Oltchim.

Cîlea a declarat, de asemenea, că situaţia combinatului Oltchim a fost influenţată de o criză provocată de blocarea surselor de materii prime după întreruperea sistemului integrat cu instalaţiile de petrochimie şi Rafinăria de la Arpechim Piteşti, conform unui comunicat de presă remis redacţiei. Domnia sa a explicat: "Situaţia economică şi financiară a Societăţii Oltchim SA Râmnicu Vâlcea care a înregistrat o continuă deteriorare pe parcursul ultimilor 4 ani nu este consecinţa crizei globale, ci ea s-a manifestat exclusiv pe seama unei crize atipice, provocată de blocarea surselor de materii prime după întreruperea sistemului integrat cu instalaţiile de petrochimie şi Rafinăria de la Arpechim Piteşti. Această cauză a fost ignorată şi după intrarea Oltchim în insolvenţă, la 30 ianuarie 2013, chiar dacă reintegrarea celor două capacităţi a constituit obiectivul principal prevăzut în Planul de reorganizare al administratorului judiciar pentru repunerea etapizată în funcţiune a instalaţiilor din cadrul Combinatului de la Râmnicu Vâlcea. Acestea sunt, de altfel, şi motivele prezenţei noastre la Ministerul Economiei unde, sperăm, vom găsi înţelegere şi solidaritate pentru salvarea Oltchim".

Obiectivele şi revendicările sunt acceptate şi susţinute de către autorităţile judeţului Vâlcea, sindicatele din cadrul Oltchim şi parlamentarii din colegiile judeţului Vâlcea, se mai arată în comunicat.

---

Update 11:19 O nouă întâlnire la Ministerul Economiei privind situaţia Oltchim

Noul ministru al Economiei, Andrei Gerea, se va întâlni astăzi, la 11:30, cu reprezentanţii conducerii şi sindicatelor din Oltchim, cu administratorii judiciari ai combinatului, dar şi cu parlamentari şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din Vâlcea şi Argeş.

Surse apropiate situaţiei ne-au declarat că o parte din sindicate şi autorităţi locale ar urma să ceară schimbarea administratorilor judiciari ai Oltchim, dar şi urgentarea privatizării şi a aprobării planului de reorganizare.

---

Noul ministru al Economiei, Andrei Dominic Gerea, a cerut la începutul săptămânii ca oficialii Departamentului de Comerţ Exterior să caute, în continuare, potenţiali investitori pentru Oltchim. Administratorii judiciari ai Oltchim (Rominsolv şi BDO) au anunţat, ieri, că până în prezent sunt înscrişi în procedura de preselecţie pentru achiziţia combinatului doar trei potenţiali cumpărători, din lista lungă de zece cu care se lăuda Varujan Vosganian în luna mai.

Nu a fost stabilit până acum un termen limită pentru depunerea ofertelor, aşa că lista rămâne deschisă, deocamdată.

La cum merg lucrurile, s-ar putea ca autorităţile să caute investitori chiar şi după finalizarea privatizării, dar sunt puţini cei care cred că mai sunt şanse de reuşită în acest caz.

Cei trei cumpărători - respectiv consorţiul format din PCC şi fondul de investiţii Fortissimo Capital, consorţiul condus de Chimcomplex Borzeşti şi compania rusă Oil Gas Trade - au început din 14 octombrie să consulte baza electronică a societăţii şi să-şi facă propriile proceduri de due diligence, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Ministerul Economiei a lansat, la începutul verii, invitaţia de depunere a scrisorilor de interes pentru preluarea Oltchim. Fostul ministru al Economiei, Varujan Vosganian, a anunţat, în luna mai, că a primit zece scrisori de intenţie pentru Oltchim, de la investitori importanţi din India, Azerbaidjan, Rusia, Qatar, Marea Britanie, Germania şi Israel, comentzând că interesul este foarte mare pentru preluarea combinatului.

În comunicatul administratorilor judiciari se mai arată: "După aprobarea raportului de evaluare a activelor Oltchim de către organele colective ale creditorilor, procedura de vânzare prin reorganizare judiciară a companiei Oltchim intră în linie dreaptă. Cu acordul şi implicarea creditorilor, vor fi stabilite criteriile şi termenul de selecţie a investitorilor, precum şi programul de plăţi din planul de reorganizare, astfel încât, într-un interval optim şi previzibil de 6 - 9 luni, să fie finalizată această procedură. În acest fel, noile condiţii ale reorganizării judiciare, setate de OUG 91/2013 privind aprobarea noului Cod al Insolvenţei, care vor intra în vigoare în data de 25 octombrie, nu vor afecta şansele de salvare ale Oltchim".

Tot ieri, administratorii Oltchim au mai spus că cifra de afaceri a combinatului vâlcean a ajuns la 81,54 milioane euro pe primele nouă luni, iar pierderea din exploatare în această perioadă s-a redus cu 50 milioane de lei faţă de primele nouă luni din 2012, în timp ce pierderea totală s-a diminuat pe primele trei trimestre cu 136 milioane lei.

Totodată, administratorii judiciari ai companiei au declarat că, potrivit datelor preliminare, raportul de evaluare a activelor Oltchim indică o diferenţă de 120 milioane de euro între valoarea combinatului rezultată din reorganizare şi valoarea bunurilor obţinută prin vânzarea forţată în procedura de faliment.

Avocatul Gheorghe Piperea, partener în cadrul Rominsolv, a declarat: "De aici concluzia evidentă că reorganizarea Oltchim este nu numai utilă, dar şi necesară. Tot de aici rezultă evident netemeinicia «argumentelor» celor care profeţesc falimentul Oltchim".

În sprijinul afirmaţiilor că Oltchim nu se îndreaptă către faliment - cel puţin, nu în intenţiile consorţiului de administratori judiciari - aceştia ţin să precizeze că societatea este la 10 luni de la deschiderea insolvenţei şi funcţionează, cu dublarea cifrei de afaceri în această perioadă şi chiar cu un profit operaţional în iulie.

"Activitatea, ajunsă acum la 24% din capacitate, a fost finanţată din resursele proprii ale Oltchim, din credit furnizor şi din astuparea conductelor magistrale prin care se scurgeau banii şi contractele Oltchim către clientela selectă a foştilor manageri", susţine avocatul Gheorghe Piperea.

Potrivit celor doi administratori judiciari, cifra de afaceri a Oltchim din luna septembrie s-a dublat faţă de cea realizată în septembrie 2012, ajungând la 11,43 milioane euro, faţă de 5,6 milioane euro. Pierderea din exploatare s-a diminuat, în luna septembrie, cu 7,9 milioane euro, iar pierderea totală - cu 11,9 milioane euro, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, conform surselor citate. Indicatorul EBITDA (profit înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizări) a înregistrat, în această perioadă, o evoluţie pozitivă, ajungând la un minus de doar 707.000 euro, faţă de minus 8,45 milioane euro în septembrie 2012.

Potrivit administratorilor judiciari ai Oltchim SA, aceste rezultate au fost determinate atât de creşterea producţiei, gradul de utilizare a capacităţilor de producţie ajungând la 24,08% faţă de o medie de 22% în lunile anterioare, cât şi de reducerea stocurilor de produse finite, cu 328.000 euro faţă de luna precedentă.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Domnule ministru nu credeti ce spun administratorii judiciari spun ca s-au redus pierderile,dar salariatii nu au luat salariile din august, cei care au fost disponibilizati nu au primit avansul pe luna ianuarie ,banii pe concediul neefectuat plus platile compensatorii.Asa ca puteti sa faceti un calcul si sa vedeti adevaratele pierderi. Pierderile s-au redus cu banii neacordati la salariati.Oare PIPEREA A LUAT BANII[ mii de euro pe luna ] PE ULTIMELE 3 LUNI.Asa zicea si pianistul [VOSGANIAN] canu stie de ce a iesit lumea in strada ca sant cu banii la zi.DOMNULE MINISTRU FI-TI ALATURI DE OAMENII CARE VOR SA MUNCEASCA SPUN NUMAI ADEVARURI.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb