Mihnea Cosmin Costoiu şi Dinu Pescariu, sub control judiciar

A.C.
Anticorupţie / 10 octombrie 2017

Mihnea Cosmin Costoiu şi Dinu Pescariu, sub control judiciar

Actualizare 19:55

Mihnea Cosmin Costoiu şi Mihail Dinu Pescariu au fost puşi astăzi sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu pentru încheierea cu Fundaţia Dinu Pescariu a contractului de locaţiune (împrumut) iniţial al Bazei "Cutezătorii, aflat în proces de reziliere, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

În comunicat se precizează: "Dosarul are ca obiect modalitatea încheierii Actului adiţional nr. 16832/23.06.2009, act prin care s-a prelungit cu 25 de ani contractul de locaţiune (închiriere) nr. 269/30.04.2004 potrivit căruia Baza sportivă şi de agrement pentru copii "Cutezătorii" din Bucureşti (constând în construcţii şi teren în suprafaţă de 5,7 ha), fusese dată în folosinţa Fundaţiei «Dinu Pescariu». În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt: În anul 2009, a fost semnat Actul adiţional nr. 16832/23.06.2009 la un contract de locaţiune (împrumut) încheiat cu Fundaţia Dinu Pescariu. Acest act adiţional a fost semnat din partea Ministerului Educaţiei Naţionale de către secretarul de stat Costoiu Mihnea Cosmin, iar din partea Fundaţiei Dinu Pescariu de către Pescariu Dinu Mihail, fără respectarea prevederilor legale şi fără vreun aviz de la Direcţia Juridică din cadrul Ministerului Educaţiei".

Conform sursei, actul adiţional a fost încheiat în condiţiile în care contractul iniţial (încheiat în 2004 de RA APPS cu Fundaţia "Dinu Pescariu") se afla în curs de reziliere. Acţiunea în instanţă fusese iniţiată (în anul 2005) de Ministerul Educaţiei Naţionale care devenise administrator al Bazei Cutezătorii.

Potrivit sursei citate, reiese că, în condiţiile în care Ministerul Educaţiei Naţionale intentase proces Fundaţiei Dinu Pescariu pentru rezilierea contractului, proces care se afla în curs de judecată, acelaşi minister, prin secretarul de stat Costoiu Mihnea Cosmin, a încheiat ulterior un act adiţional la contractul pe care îl atacase în instanţă. Situaţia creată prin semnarea actului adiţional era menită să oprească procesul în care Ministerul Educaţiei solicitase încetarea contractului de locaţiune.

(A.C.)

----

Actualizare 17:09 Dinu Pescariu, la ieşirea din sediul DNA: "Baza Cutezătorii nu a fost niciodată pentru elevi, ci pentru nişte agape ale unor şmecheri din Ministerul Educaţiei"

Fostul tenismen Dinu Pescariu a declarat, la ieşirea din sediul DNA, că Baza Cutezătorii "nu a fost niciodată pentru elevi, ci pentru nişte agape ale unor şmecheri din Ministerul Educaţiei", potrivit unei surse din presă.

"Baza asta (Cutezătorii - n.r) nu a fost niciodată pentru elevi, ci pentru nişte agape ale unor şmecheri din Ministerul Educaţiei", a menţionat Pescariu, citat de News.ro.

Conform sursei, el a precizat că nu-i cunoaşte pe care la care face referire şi, răspunzând unei întrebări legate de investiţia pe care a făcut-o în baza respectivă, a spus: "Am investit într-o groapă de gunoi".

La audieri, în acelaşi dosar, se află în continuare fostul ministru delegat pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu. Acesta se află în sediul DNA de mai bine de o oră.

(A.C.)

-----

Fostul ministru delegat pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu şi fostul tenismen Dinu Pescariu au sosit în această după-amiază la DNA, prezenţa lor fiind legată de preluarea bazei Cutezătorii, potrivit unei surse din presă.

Conform sursei, primul care a ajuns la DNA în această după-amiază a fost fostul tenismen Dinu Pescariu, iar potrivit unor surse judiciare el ar fi suspectat de instigare abuz în serviciu legat de modul în care a închiriat baza sportivă "Cutezătorii". El nu a făcut nicio declaraţie la intrarea la DNA.

În jurul orei 15:00, a ajuns la DNA şi rectorul Universitatea Politehnica Mihnea Costoiu, fost ministru, el fiind chemat tot pentru a da declaraţii în acest dosar. La momentul concesionării bazei sportive, Costoiu era secretar de stat în Ministerul Educaţiei. Costoiu a mers la DNA însoţit de avocet, informează News.ro.

Conform unei investigaţii realizate în 2014 de Centrul de Investigaţii Media, citată de sursa menţionată anterior, în 30 aprilie 2004, RA-APPS, aflată sub coordonarea Secretariatului General al Guvernului, condus atunci de Eugen Bejinariu, încheia un contract care prevedea că Fundaţia "Dinu Pescariu" închiriază de la stat Baza Cutezatorii, însemnând aproape 60.000 de metri pătraţi de teren in zona de nord a Bucureştiului şi clădirile aferente, pentru doar 9.000 de euro pe lună. Contractul avea o valabilitate de zece ani.

Potrivit sursei citate, cinci ani mai tarziu, in 2009, deşi Dinu Pescariu îşi ridicase deja acolo un luxos complex sportiv pi spa, Baza Cutezătorii se afla în patrimoniul Ministerului Educaţiei, unde ajunsese încă din anul 2005, printr-o decizie a ministrului Mircea Miclea.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb