Diplomaţia şi Macron

"-Adică, nene Mandache, cum vine vorba asta de diplomaţie?

-Ei! uite, nene, este un secret, care nu poate să-l aibă orişicare... Se uită aşa nu ştiu cum, şi-l aduce pe om cu vorba, şi iar se uită, şi iar cu vorba, şi iar se uită - e ceva de speriat, pe onoarea mea!"

Ca şi noi, ca şi Preşedintele Macron... despre Iohannis nu sunt deloc sigur, Caragiale ştia că, de fapt, chestiunea diplomaţiei nu ţine de tărîmul inefabilului, ci de lucruri cît se poate de pămîntene, simple şi directe: unul are ceva de dat, altul de luat. Problema este: cum se înţeleg la preţ. "Este un ciufut bătrîn, care are o pereche de case, depuse la credit pe zece mii de lei, şi vrea să se desfacă de ele, fiincă şi-a făcut altele mai mari... şi cere peste credit şapte mii de lei. Eu i-am dat cinci... Nu vrea... De zece zile stăm la tocmeală şi nu vrea să lase nici o sută de lei; dar nici eu nu-i dau nici cincizeci de lei mai mult... Ei, şi? Ei, şi am trimis-o pe soţia mea: să vedem este în stare să-l traducă... Teribilă e domnule! are o diplomaţie, domnule, ceva de speriat..."

Nu este cazul să ne avîntăm prea mult pe terenul plin de capcane al "tehnicilor" diplomaţiei! Să ne menţinem, deci, la nivelul "conceptului" şi să vedem ce este cu vizita la Bucureşti a Preşedintelui surorii noastre mai mari, de ginte latină, Franţa.

În ziua de astăzi, "diplomaţia la nivel înalt" este echivalentul mersului la mall. Ai, n-ai treabă, ai, n-ai ce cumpăra, te plictiseşti ori, dimpotrivă, eşti din cale-afară de ocupat... te duci la mall. De ce? Păi, dacă nu te mai vede lumea "care contează" pe-acolo, măcar o dată la o săptămînă, înseamnă că... nu exişti! Or, preşedinţii, premierii, miniştri de externe... etc. sunt persoane politice care nu-şi pot permite luxul să dispară din focarul atenţiei publice, nici măcar o secundă.

Pentru că, altfel, nu mai există! De data aceasta, însă, plimbarea lui Macron la Bucureşti nu este doar un alt prilej de poze, mesaje şi cimilituri pentru uzul mediatic. Este şi ceva serios care ţine de interesul lui Macron şi, pe ici pe colo, chiar de cel al Franţei.

Laurii succesului politic şi electoral cu care s-a încununat actualul Preşedinte din Hexagon au cam început să se veştejească. Lumea aşteaptă ca "Alesul" să livreze. Iar pe agenda internă, tema "concurenţei neloiale", a "înhăţării locurilor de muncă ale băştinaşilor", mai general şi mai diplomatic, a "distorsionării pieţei forţei de muncă", datorată blestematei de "liberă circulaţie a persoanelor în UE" a rămas dintre cele mai fierbinţi. Este motivul pentru care Emmanuel Macron s-a hotărît să folosească instrumentele europene, pentru a da satisfacţie părţii din electoratul ultra-naţionalist care l-a votat. Problema ar fi simplă: trebuie rescrisă, în sens mult mai restrictiv, directiva europeană care a creat o adevărată autostradă "speculatorilor" de pe piaţa europeană a muncii. "Muncitorul" din est, plătit sub preţul minim al pieţei din Franţa, înseamnă profituri multiplicate de două, zece sau chiar o sută de ori. Cine se dă la o parte din faţa tentaţiei? Nimeni! Afacerea merge, toată lumea mulţumită: angajatul are de lucru şi primeşte o leafă, de regulă, mai mare decît cea din ţara lui; angajatorul are lucrări şi face profit, din gros. Singurul nemulţumit este "localnicul" care ar fi putut ocupa acel loc de muncă, dacă nu apărea "est-europeanul" şi întreaga tărăşenie cu salariile sub standardele minime prevăzute de legislaţia locală; din Franţa, în acest caz. Cît reprezintă în structura forţei de muncă disponibilă, în căutare de angajament, acest "francez frustrat, furat, nedreptăţit" de către "instalatorul polonez", ori "salahorul român" nu ştie nimeni iar, dacă ştie, nu vrea să spună. Foarte probabil pentru că, atunci, s-ar vedea la lumina zilei cît de mult şi de artificial a fost umflată problema, în spaţiul politic, dacă nu pentru altceva, fie şi numai pentru că funcţionează uns ca un mecanism tip "ţapul ispăşitor". Problema ar fi, aşadar, simplă, dacă nu ar complica-o, inutil şi răuvoitor, după părerea lui Macron şi a altora, opoziţia încăpăţînată a unor ţări ca Polonia, Ungaria, Cehia, Bulgaria, Croaţia, Estonia, Lituania, Letonia şi... cu voia dumneavoastră, ultima pe listă... România! "Europa nu este un supermarket. Europa reprezintă un destin comun...Ţările din Europa care nu respectă regulile trebuie să suporte consecinţele politice", s-a răţoit spre noi, mai deunăzi, Preşedintele Macron. Furat probabil de patosul diatribei, omul a uitat, însă, că Franţa este una dintre ţările care "s-a exceptat" cel mai des, mai multă vreme şi mai consistent de la "regulile europene", tocmai pentru ca să îşi apere interesele, altfel erodate de consecinţe nedorite (perverse) ale "procesului european" pe care nu le mai poate controla. Dacă acesta este conţinutul şi accentul discursului său în turneul actual, în care a fost inclusă "cu generozitate" şi România, atunci Preşedintele Franţei are toate şansele să se facă de ocară. Desigur, nu la Bucureşti i se va da peste nas ci, cel mai probabil, la Budapesta, Varşovia sau Praga, acolo unde diplomaţia nu este tot una cu partea birocratică a activităţii Ministerului de Externe, iar spiţa "Oamenilor de stat" are încă rădăcini vii în solul secolilor care, la ei, nu s-au stins înainte de a planta repere inamovibile pentru elitele urmaşilor.

Diplomaţia lui Macron are însă şi o altă dimensiune, mai largă, în plan european, dincolo de agenda politică internă. Pentru orice om căruia i-a fost dat să trăiască momentul "Nimic nu este imposibil", ambiţiile care-i depăşesc cu mult statura şi putinţa nu sunt chiar un lucru neobişnuit. Uitîndu-se în zare, de la înălţimea succesului fulminant de care a beneficiat în plan intern, Macron a băgat de seamă, desigur, atît brexitul cu uriaşele sale consecinţe politice şi instituţionale, cît şi agenda ceva mai încărcată cu teme interne a doamnei Merkel! De! Chiar şi ea trebuie să treacă prin alegeri, o dată la patru ani, iar al patrulea mandat de "Kanzler" nu este tocmai un trofeu de ratat! Tentaţia unei campanii "napoleoniene", asupra Europei, trebuie să-i fi fulgurat prin faţa ochilor, lui Macron. Dincolo de similitudinile de statură, însă, aproape nimic altceva nu-l recomandă succesului pe actualul Preşedinte al Franţei. Ideea că "Edificiul european" poate fi "deconstruit" şi "reconstruit" într-o singură campanie, aşa cum ar vrea un politician sau altul din Franţa, ori Germania, este nu doar primitivă, ci şi total nerealistă. Ea dă seama nu despre o nouă viziune asupra Europei, ci de lipsa celui mai elementar bun simţ politic. Ca să poată purcede la un asemenea demers, mai întîi, toate ţările intrate în UE, după 1990, ar trebui date afară! Sau, ghetoizate, aşa cum se prefigurează deja, în structuri politice şi instituţionale care nu mai comunică deloc cu cele în care îşi vor consuma splendida, dar păguboasa, izolare, Franţa, Olanda şi alte ţări care visează la refacerea "purităţii iniţiale" a proiectului european. Franţa "macroniană" caută în est, deci şi la Bucureşti, dacă nu aliaţi, măcar susţinători pe care se poate baza, pentru un plan de "recucerire a Europei", care este, esenţialmente, doar un impuls politic, slab raţionalizat. În rest, ca de la metropolă, la periferie, ei mai au cîte ceva de vînzare, mai ales prin sectorul echipamentelor militare, iar de la noi se aşteaptă doar să ne manifestăm larg bunăvoinţa şi acceptarea fericită a ocrotirii părinteşti, scoţînd paralele să achităm nota de plată pentru un alt alt episod din istoria "Diplomaţiei". Despre diplomaţia lor este vorba, desigur!