DIRECTOR GENERAL PAID: "Peste 80% din locuinţele din România sunt în acest moment neasigurate"

M.I.
Bănci-Asigurări / 9 octombrie 2017

"Peste 80% din locuinţele din România sunt în acest moment neasigurate"

Peste 80% din locuinţele din România sunt în acest moment neasigurate, în contextul în care este un lucru cunoscut că ţara noastră are o largă expunere la riscuri, a declarat Nicoleta Radu, directorul general al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi PAID organizează, în perioada 9 - 13 octombrie 2017, la nivel naţional, o campanie de conştientizare a populaţiei cu privire la importanţa asigurării obligatorii a locuinţelor.

Campania va avea loc în aproape 20 de primării din ţară, principalele oraşe vizate fiind Focşani, Bacău, Alba Iulia, Cluj Napoca şi Sibiu.

Leonardo Badea, preşedintele ASF, a declarat: "Unul dintre obiectivele strategice ale Autorităţii de Supraveghere Financiară se referă la implementarea şi la dezvoltarea programelor de educaţie financiară. Este fundamental ca publicul să cunoască şi să înţeleagă în mod real produsele şi serviciile de pe piaţa financiară non-bancară şi să fie conştienţi de importanţa acestora. Suntem preocupaţi de creşterea gradului de cuprindere a asigurărilor obligatorii de locuinţe şi cred că parteneriatul cu PAID are un rol important în atingerea acestui deziderat".

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb