DIRECTORUL AGENŢIEI JUDEŢENE PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ: 1.000 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, disponibilizaţi de la 1 mai

C.I.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 28 martie 2017

1.000 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, disponibilizaţi de la 1 mai

O mie de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia (CEO) vor fi disponibilizaţi începând cu 1 mai 2017, a declarat ieri, pentru Agerpres, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Gorj, Romeo Chiriac.

Potrivit sursei citate, este vorba de muncitori şi personal TESA.

Domnia sa a explicat: "Am primit notificare din partea CEO cu privire la concedierea colectivă a 1.000 de persoane, din care 649 muncitori şi 351 personal TESA începând cu 1 mai 2017. Printre motivele externe din notificare se numără subvenţionarea puternică a concurenţei, respectiv a producerii pe alte forme de energie, reducerea preţurilor pe piaţa de energie, importul de cărbune pentru alte termocentrale în timp ce există o supraproducţie la CEO, care ar putea acoperi cu costuri mult mai reduse energia produsă de aceşti producători pe piaţă internă, evoluţia preţurilor certificatelor de dioxid de carbon, legislaţia nefavorabilă companiei şi bariere privind exportul de energie, iar printre motivele determinate de influenţă mediului intern - neîncasarea datoriilor istorice, prevederile din CCM cu privire la drepturi şi facilităţi presupun un efort financiar ridicat".

Printre societăţile care au mai făcut concedieri colective de la începutul anului se numără şi Întreprinderea Drumuri şi Poduri (IDP). Aproximativ 150 de salariaţi ai IDP au fost concediaţi colectiv începând cu 20 februarie 2017. Societatea, care avea 249 de angajaţi, a ajuns la 100, unitatea fiind nevoită să adopte un plan de reorganizare pentru redresare.

De asemenea, de la SC Cazare Cantine Motru, societate prestatoare în domeniul mineritului, vor fi concediate colectiv, începând cu 1 aprilie, 37 de persoane, unitatea având probleme economico-financiare, ca urmare a încetării contractului de prestări servicii privind servirea mesei calde de către salariaţii EMC Lupoaia şi EMC Roşiuţă.

Record la CE Oltenia

CE Oltenia a înregistrat un record în termoenergetică românească. Grupul energetic nr.4 al Sucursalei Electrocentrale Rovinari a înregistrat aproximativ 5000 de ore de funcţionare fără întrerupere, ultimul paralel cu Sistemul Energetic Naţional fiind realizat în data de 29.08.2016.

Grupul a fost oprit în data de 24.03.2017, după 208 zile de funcţionare continuă, fără a prezenta probleme tehnice care ar fi necesitat oprirea acestuia, ci ca urmare a cererii scăzute de energie din acest sfârşit de săptămână.

Cu o disponibilitate de 100%, grupul energetic nr.4 de la Rovinari a produs în această perioada o cantitate de energie electrică de peste 1,33 TWh şi a realizat servicii de sistem în bandă de reglaj de 40 MW, cu cele mai mici valori ale consumului specific de combustibil la nivelul CE Oltenia şi cu aport de hidrocarburi de 0,01%, potrivit unui comunicat de presă al companiei care precizează: "Putem spune că cei 1,33 TWh au asigurat consumul de energie electrică a cca 1.900.000 de familii, timp de 7 luni".

Din totalul energiei produse de CE Oltenia, energia produsă la Rovinari acoperă un procent de peste 40 %, cu toate limitele de mediu respectate. Electrocentrala Rovinari livrează energie în sistem începând din anul 1978. Până în prezent, energia produsă la Rovinari a ajuns la un total de 193 TWh.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb