Directorul Hidroelectrica Porţile de Fier, trimis în judecată

A.C.
Companii / 31 martie 2014

Procurorii DNA au trimis în judecată opt persoane, printre care directorul Hidroelectrica-Sucursala Porţile de Fier, viceprimarul din Drobeta Turnu Severin şi un director de la Cadastru, cu toţii acuzaţi de abuz în serviciu, potrivit unui comunicat remis de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova i-au trimis în judecată pe: Nicolae Iancu, registrator şef la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată; Delia Tudoroniu, acuzată de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată; Mircea Sevastian Grosu, viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin, la data faptelor, "în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată (2 acte materiale)"; Nelu Eugen Spătaru, director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, "la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată(2 acte materiale)"; George Răducu Laciu, şef Serviciu patrimoniu în cadrul S.C. HidroeIectrica S.A. - Sucursala Porţile de Fier, "la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată"; Ion Marian Stoichescu, persoană fizică autorizată să întocmească documentaţii cadastrale, "în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată"; Teodor Paveelscu, director general la S.C. HIDROELECTRICA S.A. - Sucursala Porţile de Fier, "la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor concurente de: participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi instigare la abuz în serviciu în formă calificată" şi, de asemenea, Ilinca Marta, notar public, "în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de spălare de bani".

Potrivit comunicatului DNA, în cursul lunii noiembrie 2010, Tudoroniu Delia, a solicitat Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, majorarea suprafeţei de teren, deţinută cu titlu legal, de 300 m.p. până la 34.121 m.p., determinându-l totodată pe Iancu Nicolae să emită în mod nelegal, încheierea de Carte funciară nr. 24513 din 22.11.2010.

Prin aceste acţiuni, s-a urmărit obţinerea pentru sine, dar şi pentru Grosu Mircea Sevastian, viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin şi Spătaru Nelu Eugen, director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, a suprafeţei de teren respective. "În vederea obţinerii aceleiaşi finalităţi, Grosu Mircea Sevastian l-a determinat pe Pavelescu Teodor să ateste, prin ştampila S.C. HIDROELECTRICA S.A. - Sucursala Porţile de Fier, că vecinătăţile indicate în cuprinsul procesului-verbal, folosit la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi pentru emiterea încheierii nr. 24513/22.11.2010, sunt reale şi că este de acord cu acestea".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb