Directorul IAR Ghimbav, numit secretar de stat la Ministerul Economiei

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Politică / 13 ianuarie 2016

Directorul IAR Ghimbav, numit secretar de stat la Ministerul Economiei

Neculai Banea, directorul general al companiei IAR Ghimbav, a fost numit de premierul Dacian Cioloş în postul de secretar de stat la Ministerul Economiei. Numirea a fost decisă la propunerea ministrului de resort, Costin Borc, iar decizia a fost publicată ieri în Monitorul Oficial. Banea conduce IAR din 1991, cu o pauză de cinci ani, în perioada 2002-2007.

Neculai Banea ne-a declarat că astăzi va merge la minister pentru a vedea ce atribuţii va avea în noua sa calitate, urmând să îşi suspende contractul de management de la societatea braşoveană. "Deocamdată nici nu s-a uscat cerneala, aşa că nu vă pot spune prea multe despre ce vom face", a declarat Banea.

Compania IAR Ghimbav este controlată de Ministerul Economiei şi a încheiat anul 2014 cu afaceri de 101,6 milioane lei, triplu comparativ cu anul 2013, şi cu un profit net de 5,6 milioane lei.

Deşi deocamdată nu se ştie exact ce atribuţii va avea Banea la Bucureşti, este de aşteptat ca acesta să se ocupe de domeniul aviatic, din care face parte de peste 40 de ani. De asemenea, este de aşteptat ca noul secretar de stat să aibă atribuţii şi în ceea ce priveşte industria de apărare, având în vedere că societatea pe care o conduce activează şi în acest domeniu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb