Discuţii aprinse în Parlamentul European pe tema României

F. A.
Politică / 12 septembrie 2012

UPDATE:

Comisarul european pe Justiţie, Viviane Reding a declarat că situaţia României este una fragilă. "Guvernul şi-a asumat angajamente importante. Au restaurat normele constituţionale, mai ales pentru organizarea referendumului. Referendumul, din nefericire, nu a pus capăt crizei politice. După, s-au produs din nou probe de presiuni asupra procurorilor şi judecătorilor şi încercări de a influenţa rezultatul referendumului", a explicat Reding.

"Sper ca în următoarele săptămâni şi luni să vedem că toţi actorii politici din România sunt hotărâţi să respecte statul de drept şi independenţa justiţiei în mod durabil şi ireversibil", a mai spus Reding.

-------------------

Dezbaterea situaţiei politice a României din Parlamentul European a aprins spiritele în rândul politicienilor prezenţi la Strasbourg.

Solicitată de europarlamentarii români din cadrul PPE dezbaterea s-a transformat într-o dispută între susţinătorii lui Jose Manuel Barroso şi a lui Viviane Reding şi opoziţie care i-a criticat pentru că au susţinut decizia luată de Curtea Constituţională cu privire la anularea suspendării lui Traian Băsescu.

Cel mai vehement opozant a fost preşedintele ELDR, Graham Watson, care a declarat că cea mai bună soluţie pentru România ar fi organizarea unor alegeri parlamentare şi prezidenţiale noi deoarece Traian Băsescu este un preşedinte ilegitim.

Watson a întrebat Comisia Europeană de ce l-a susţinut pe Băsescu în condiţiile în care în toate statele din UE preşedintele este demis cu 50% plus unul dintre cei care vin la vot.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. AR FI FACUT FATA "MARELE OM POLITIC" PONTA DEZBATERILOR?

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb