Dispăruţii sunt egali în faţa autorităţilor!

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 18 februarie 2014

Dispăruţii sunt egali în faţa autorităţilor!

Autorităţile şi presa au creat un precedent fericit. Eforturile, separate, au făcut ca într-un timp relativ scurt o poveste care a stârnit emoţie să fie rezolvată favorabil. Cazul elevei de 15 ani fugite de acasă a devenit foarte cunoscut la mai puţin de 24 de ore de când familia a constatat dispariţia. Toate televiziunile au difuzat ştirea, reţele de socializare s-au umplut de anunţuri şi fotografii, iar unul dintre vicepremierii Guvernului Ponta a preluat conducerea unei celule de criză în care s-au regăsit reprezentanţi ai tuturor instituţiilor cu competenţe în astfel de cazuri. Frumos efort, dar din acest punct ştacheta a fost ridicată foarte sus, iar autorităţile şi presa trebuie să dovedească de acum înainte că îi tratează la fel pe toţi cetăţenii. Conform unor date oferite de Centrul Român pentru Copiii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual FOCUS, dacă până în urmă cu 6-7 ani existau câte 200-300 de cazuri de copii dispăruţi, din 2008 cifrele au tot crescut, în 2011 ajungându-se la 3000. Normal ar fi ca fiecare copil din miile de dispăruţi să aibă parte de aceeaşi atenţie şi mediatizare. Practic, ar trebui să avem un vicepremier numai pentru astfel de întâmplări nefericite. Altfel apar nişte întrebări fireşti pe care fiecare cetăţean le poate pune. Viaţa unui elev de nota 7 preţuieşte mai puţin decât aceea a unuia de 10? Un copil din Capitală e mai preţios decât unul din Teleorman? O fată pornită spre mânăstire e mai în pericol decât una intrată pe mâna unui maniac? Contează într-o astfel de acţiune relaţiile şi banii părinţilor? Probabil răspunsul oficial, unic, este un NU răspicat. Firesc, din acest moment, orice părinte care trece printr-o asemenea dramă se va considera defavorizat dacă de cazul lui se va ocupa doar "un simplu" poliţist şi nu va avea sprijin de la cel mai înalt nivel, cel puţin vicepremier. În plus, dacă televiziunile nu vor reacţiona la fel, omul se va simţi trădat tocmai de cei în faţa cărora îşi petrece o bună parte din viaţă. După ce devii campion olimpic, nu mai poţi ieşi în faţă să anunţi că ai ocupat un loc în primii 40.

Eleva de 15 ani a urcat autorităţile pe un podium al implicării şi eficienţei şi a reuşit să retrogradeze Biserica în eşalonul doi al încrederii. După această poveste şi declaraţiile stareţului de la Mânăstirea Sihăstria Rarău, care a recunoscut că, în primă fază, a cam minţit poliţia, ascunzând fata în incintă, Biserica nici nu mai are nevoie de duşmani din exterior care să-i strice imaginea, se descurcă suficient şi nepricepuţii din interior. Corul scepticilor a şi intrat în scenă, iar mânăstirile sunt acuzate că au devenit un Rai al "celor fugiţi de acasă", iar Religia este considerată o materie şcolară care nu face altceva decât să zăpăcească minţile fragede. Când nu reacţionezi pertinent în timpul desfăşurării "jocului", explicaţiile ulterioare nu sunt decât scuze menite să te acuze. Ştie aproape toată lumea că, din păcate, pardoseala iadului este pavată cu bune intenţii prost puse în operă.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Noroc cu jurnalistii care scriu acum pozitiv despre autoritati, ca sa ne dam si noi seama cine este inregimentat. Ce ma distreaza este ca diversiunea este asa de grosiera, ca ma infioara faptul ca romanii au ajuns asa de "jos" in fata celor ce pun la cale scenarii de asemenea factura. Folosirea unor evenimente intr-o directie sau alta, pentru influentarea anumitor aspecte sociale, este asa de veche, ca este incredibil de cat sunt de badarani cei care o fac la noi. Pesemne ca si in departamentele acelea sunt multi "pilosi", care nu sunt bine integrati in realitatea cruda din Romania. Iar despre Biserica, sa ne vedem de treaba noastra, ca nu o pisca pe ea lucrurile astea. Ea si-a recuperat averile si se pare ca se mentine intr-o aura de seriozitate. Preotii fac bani, oamenii slabi cred si platesc, capii Bisericii isi plimba banii prin lume, iar BNR e fericita.

    1. Noroc si cu "necredinciosii" care inteleg ca sunt laudate autoritatile exact cand nu sunt laudate. Publicul percepe doar injuratura groasa gen A3, B1, un ton onest, pe alocuri ironic e perceput ca pontist sau basist...

      Noroc si cu "necredinciosii" care inteleg ca sunt laudate autoritatile exact cand nu sunt laudate. Publicul percepe doar injuratura groasa gen A3, B1, un ton onest, pe alocuri ironic e perceput ca pontist sau basist...

      dan, nu este nevoie ca intr-o tara normala, vicepremierul sa se implice in cautarea unei fete cu probleme fugite de acasa. cam mieroase randurile tale, desi pretinzi ca ai spune altceva. deci stacheta nu e sus, este o exagerare

      IRONÍE, ironii, s. f. Vorbă, frază, expresie, afirmație care conține o ușoară batjocură la adresa cuiva sau a ceva, folosind de obicei semnificații opuse sensului lor obișnuit; zeflemea, persiflare. ◊ Expr. Ironia sorții = joc neașteptat al întâmplării. – Din fr. ironie, lat. ironia.

      Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink  

      Asta sustin si eu, ca nu e normal, de altfel ar fi imposibil avand in vedere cifrele prezentate in articol. Eu nu pretind ca spun, chiar spun altceva! "Stacheta sus" nu e o exagerare... e o ironie, ca sa folosesc exact cuvantul definit mai jos de Andrea B..

      nu rezulta asta

      Nu-ti rezulta tie, asta nu inseamna ca ai dreptate, poate nu ai receptorii necesari ca sa intelegi un articol de presa, poate ca ai o tema si insisti "din convingere", poate esti fan Basescu si te comporti exact ca un fan Ponta. Este evident pentru toata lumea ca celula lui Oprea a fost o chestiune penibila care nici macar nu a functionat, fata fiind gasita de un simplu controlor CFR. PS Ii sugerez autorului pe viitor sa faca si un desen explicativ la articol, sa inteleaga toti anonimii.

    Ce a vrut sa spuna autorul? A pus o intrebare retorica „ bai guvern heirupist, daca pentru fata asta ai facut atata caz, nu ar fi normal sa faci la fel pentru toti cei 3000 de copii care dispar”? ca daca nu faci insemna ca esti penibil si mincinos, asa cum de fapt stim ca esti”

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb