Premierul de la Londra, Theresa May, este gata să ofere mai mulţi bani pentru plata facturii "divorţului" de UE (Brexit), însă britanicii nu reuşesc, deocamdată, să obţină ceva în schimb de la europeni, potrivit Bloomberg.
"Ne îndreptăm în direcţia cea bună, iar ceea ce contează acum este ca Regatul Unit şi UE să facă un pas înainte împreună", a declarat ieri, James Slack, purtătorul de cuvânt al lui May, într-un semn că orice ofertă îmbunătăţită din partea Londrei ar trebui să fie însoţită de un angajament al UE în privinţa lansării negocierilor pe marginea viitoarelor relaţii comerciale.
Membrii subcomitetului pentru Brexit din Cabinetul lui May s-au întâlnit luni ca să elaboreze o strategie care să fie acceptabilă atât pentru cei care sunt pentru Brexit, cât şi pentru cei ce se opun ieşirii Marii Britanii din UE.
Cifrele şi scenariile privind factura Brexitului sunt supuse negocierilor, a spus Slack, ca răspuns la informaţiile potrivit cărora Regatul Unit va oferi UE 40 de miliarde de lire sterline (45 miliarde de euro) pentru ieşirea din blocul comunitar.
Luna aceasta, The Sun scria, fără să dezvăluie sursa informaţiei, că Theresa May se pregăteşte să propună un plus de până la 20 de miliarde de lire sterline Bruxelles-ului în contul "facturii" pentru ieşirea din Uniunea Europeană. Publicaţia britanică nota că această sumă va fi adăugată celor 18 miliarde de lire promise în septembrie de premierul de la Londra pentru asigurarea unui acord de tranziţie.
UE nu cere, în acest moment, o cifră exactă pentru factura Brexitului, însă, în trecut, s-a exprimat că aceasta ar trebui să fie de aproximativ 60 de miliarde de euro, astfel încât să acopere angajamentele bugetare şi datoriile viitoare ale Londrei.
1. Ce angajamente?
(mesaj trimis de Gogu în data de 22.11.2017, 03:52)
Ati ales sa plecați!Pa!Nici un angajament!Ulterior, în funcție de ce avem nevoie în CE vom semna anumite convenții comerciale! Nu vreți cam mult?