Distribuitorii de ţigări electronice cer reglementarea acestora ca produse din tutun

F.A.
Companii / 2 septembrie 2013

Asociaţia Industriei Ţigărilor Electronice a transmis o scrisoare deschisă deputaţilor români din Parlamentul European, solicitând reglementarea acestora ca produse din tutun.

"Potrivit ultimelor evoluţii de la nivelul Uniunii Europene, se propune excluderea ţigărilor electronice din sfera de acoperire a Directivei privind Produsele din Tutun şi reglementarea acestora ca produse farmaceutice, în cadrul Directivei privind Produsele Medicamentoase 2001/83/CE. Sprijinim reglementarea ţigărilor electronice, însă considerăm că prevederile propuse pentru încadrarea acestora ca produse farmaceutice va interzice de facto ţigările electronice. Drept urmare, vom fi forţaţi să disponibilizăm tot personalul angajat în această ramură şi să închidem micile afaceri în care am investit resurse, timp şi energie", se arată într-un comunicat de presă.

"Reglementarea ţigărilor electronice ca produse medicamentoase va creşte semnificativ costurile şi birocraţia şi va împiedica inovaţia în această categorie de produse, ceea ce echivalează cu interzicerea acestor produse, cu un potenţial semnificativ de a reduce efectele nocive cauzate de ţigările tradiţionale", au declarat reprezentanţii Asociaţiei Industriei Ţigărilor Electronice.

Ţigările electronice sunt o alternativă la ţigările tradiţionale şi sunt cumpărate de fumătorii care doresc să îşi păstreze obiceiul de fuma, astfel că este logic ca acestea să fie reglementate în cadrul noii Directive privind Produsele din Tutun şi nu ca produse medicamentoase, caz în care ar fi comercializate numai în farmacii, consideră reprezentanţii Asociaţiei Industriei Ţigărilor Electronice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb