Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Mircea Nicoleta, administrator la SC SCRAP 2008 SRL, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de evaziune fiscală şi refuz nejustificat de prezentare a documentelor legale în scopul împiedicării verificărilor financiare, ambele în formă continuată şi Mircea Marian, administrator de fapt (împuternicit pentru anumite operaţiuni comerciale) al SC SCRAP 2008 SRL, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.