DNA a dispus trimiterea în judecată a preşedintelui Supercoop Societate Cooperativă

F.A.
Miscellanea / 19 decembrie 2012

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a lui Gavril Florescu, preşedinte al Supercoop Societate Cooperativă, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor, în formă agravată şi instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri, se arată într-un comunicat.

Alături de acesta au fost trimişi în judecată Elena Codiţă, registrator coordonator al Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (B.C.P.I. )Târgu Neamţ, Carmen-Marcela Croitoriu, consilier juridic la în cadrul Supercoop SC Târgu Neamţ, Ioan Crişan, preşedinte al Centrocoop România, şi Supercoop Societate Cooperativă Târgu Neamţ,

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Piatra Neamţ.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb