DNA:  Avocat din Baroul Vaslui, trimis în judecată

F.C.
Anticorupţie / 9 iunie 2018

Avocat din Baroul Vaslui, trimis în judecată

Neculai Horobeţ, avocat în cadrul Baroului Vaslui, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Iaşi într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.

Potrivit unei sinteze a cauzelor finalizate de DNA în luna mai, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Neculai Horobeţ, avocat în cadrul Baroului Vaslui, pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă, ambele în formă continuată şi a lui Florin Ioan Bîcu, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă, ambele în formă continuată.

Procurorii anticorupţie arată în rechizitoriul transmis instanţei că, în perioada septembrie - octombrie 2017, Neculai Horobeţ, în calitate de avocat în cadrul Baroului Vaslui, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză), direct sau prin intermediul lui Florin Bîcu, în mai multe tranşe, sumele de 450 de euro şi 6.180 lei (din care a primit efectiv 450 euro şi 4.080 lei), pentru a-şi trafica influenţa pe care a pretins că o are asupra poliţiştilor din cadrul IPJ Vaslui - Serviciul Rutier.

Concret, arată sursa citată, Horobeţ ar fi promis persoanei respective, care era cercetată cu privire la săvârşirea unor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, că-i va determina pe poliţişti să-i restituie permisul de conducere.

"Într-un context asemănător, procedând în aceeaşi manieră, în perioada decembrie 2017 - aprilie 2018, inculpatul Horobeţ Neculai a pretins de la o altă persoană (martor în cauză) suma totală de 2.700 euro şi a primit, în mai multe tranşe, sumele de 1.900 euro şi 400 lei, în schimbul promisiunii că îi va determina pe lucrătorii din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Vaslui să elibereze pe numele acesteia din urmă un permis de conducere, fără susţinerea examenului auto", se menţionează în comunicat.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Iaşi, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

DNA aminteşte că, anterior, Neculai Horobeţ a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru săvârşirea unor infracţiuni similare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Adevărata Românie?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb