• Update 18:00
Procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a solicitat, astăzi, preşedintelui aviz pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă.
"În conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. 2 din Constituţia României şi art. 12 şi 19 din Legea nr. 115/1999 republicată, privind responsabilitatea ministerială, precum şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 270/2008, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Preşedintelui României declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Silaghi Ovidiu Ioan, fost ministru al Transporturilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată", conform unui comunicat de presă al PÎCCJ.
----
Laura Codruţa Kovesi, şeful DNA a cerut, astăzi, procurorului general să sesizeze preşedintele cu cererea de începere a urmăririi penale împotriva fostului ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi, în condiţiile în care acesta şi-a dat demisia din Parlament şi avizul nu mai poate fi dat de Camera Deputaţilor, conform surselor de presă.
"Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kovesi a solicitat Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să sesizeze Preşedintele României pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva lui Ovidiu Ioan Silaghi, fost ministru al Transporturilor, pentru infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată, fapte despre care există indicii şi date că ar fi fost săvârşite în perioada în care acesta avea calitatea de ministru al Transporturilor", se arată în comunicatul DNA.
În 19 august, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a solicitat Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă.
Însă, în 3 septembrie, Ovidiu Silaghi a demisionat din calitatea de deputat.
Potrivit procurorilor, există indicii şi date temeinice potrivit cărora, în cursul anului 2012, Ovidiu Silaghi, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de omul de afaceri, a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa. Silaghi i-ar fi promis în schimb lui Nelu Iordache derularea contractelor pe care SC Romstrade SRL le încheiase cu Compania Naţională de Autostrăzi pi Drumuri Naţionale din România SA, structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, şi pentru ca plăţile intermediare să fie făcute într-un termen rezonabil.