Consilierul judeţean clujean Rareş Vasile Pop (PNL), inspector-şef teritorial la Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier (ISCTR), este urmărit penal de DNA pentru abuz în serviciu în formă continuată cu obţinere de foloase necuvenite, şantaj, luare de mită şi alte infracţiuni.
Astfel, Rareş Pop este învinuit de abuz în serviciu comis în formă continuată cu obţinere de foloase necuvenite, desfăşurarea de activităţi ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată, şantaj, luare de mită, se arată în comunicatul DNA. Inspectoratul teritorial condus de acesta include în sfera de competenţă judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj.
Rareş Pop este consilier judeţean PNL, numit în funcţie într-o şedinţă din luna mai, înlocuindu-l pe consilierul judeţean liberal Eugen Cecan, care a demisionat. Pop a fost vicepreşedinte al PNL Cluj-Napoca, dar a demisionat din această funcţie săptămâna trecută, rămânând membru de drept al Biroului Teritorial Municipal Cluj-Napoca al partidului.
Procurorii anticorupţie au început urmărirea penală şi împotriva lui Claudiu Vasile Crişan, inspector-coordonator al Biroului judeţean Cluj, din Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier, bănuit de abuz în serviciu comis în formă continuată cu obţinere de foloase necuvenite, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată.
Altă persoană urmărită penal în acelaşi dosar este Radu Ioan Dohotar, inspector-coordonator al Biroului judeţean Bistriţa Năsăud şi membru în consiliul de conducere al Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier, acuzat de abuz în serviciu comis în formă continuată cu obţinere de foloase necuvenite, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată.
Potrivit rechizitoriului, în perioada 2012-2014, Rareş Vasile Pop, împreună sau prin intermediul persoanelor având funcţii de conducere în cadrul birourilor judeţene (de exemplu Ioan Radu Dohotar şi Claudiu Vasile Crişan), a influenţat în repetate rânduri activitatea inspectorilor aflaţi în trafic, în vederea efectuării controlului rutier.
Cei trei suspecţi solicitau neluarea măsurilor legale pentru sancţionarea utilizatorilor mijloacelor rutiere, pentru protejarea unor societăţi aflate în sfera de interes a inspectorilor judeţeni. Totodată, Rareş Pop "a dezvoltat relaţii cu numeroşi operatori economici ce activează în domeniu, asigurând acestora protecţie în schimbul obţinerii de avantaje patrimoniale, fie direct, fie prin impunerea folosirii serviciilor prestate de societăţi comerciale controlate de acesta prin rude ale sale sau afini sau deţinute de membri ai familiei sale", informează DNA.
Procurorii anticorupţie au menţionat că, din vara anului 2012 (când a fost numit în actuala funcţie), atribuţiile sale din firmele pe care le administra au fost transferate soţiei sale, dar calitatea de asociat a soţiei era, de fapt, una formală, probele administrate până în prezent atestând că Rareş Vasile Pop "este factorul decident, consultat telefonic cu privire la clienţii societăţilor, preţurile la care sunt efectuate serviciile".
"În aceeaşi perioadă, suspecţii au încălcat obligaţia de păstrare a secretului acţiunilor de control, comunicând în mod repetat operatorilor economici de transport date privind locul şi timpul desfăşurării controalelor în trafic, data efectuării unor controale la sediul acestora, altele decât controalele periodice ori a unor date ce permit identificarea autorului unor sesizări adresate instituţiei de control privind existenţa unor încălcări ale normelor aplicabile în materia transportului rutier", se mai arată în rechizitoriu.
Prin acţiunile întreprinse, inspectorul şef teritorial Rareş Vasile Pop şi inspectorii coordonatori judeţeni Ioan Radu Dohotar şi Claudiu Vasile Crişan, "au urmărit obţinerea de foloase pentru operatorii economici ce activează în domeniul transportului rutier, constând în eludarea activităţii de control efectuată de inspectorii de specialitate, respectiv evitarea aplicării sancţiunilor pecuniare şi a măsurilor complementare", conform sursei citate.
Pe 9 decembrie 2013, Rareş Pop a pretins şi primit de la doi martori denunţători 1.500 lei, bani oferiţi pentru a-i capta bunăvoinţa şi ajutorul în cazul desfăşurării unor controale de către inspectorii din subordine. Pe 27 martie 2014, mai mulţi inspectori din ISCTR - Inspectoratul Judeţean Alba au efectuat un control la o şcoală generală, vizând obţinerea licenţei de transport şi modul de efectuare a transportului cu un autovehicul Aro, utilizat de unitatea de învăţământ.
"Echipa de control formată din 2 inspectori a întocmit o notă de constatare, reţinând încălcarea normelor privind obligaţia echipării vehiculului cu tahograf şi limitator de viteză, pentru care s-a stabilit sancţiunea amenzii în sumă de 9.000 lei şi a impus şcolii remedierea încălcărilor", relatează anchetatorii, precizând că, după această acţiune, Rareş Pop a cerut inspectorului coordonator al judeţului Alba anularea notei de constatare şi refacerea controlului prin desemnarea unei noi echipe de control care să nu consemneze neregulile constatate, sub ameninţarea destituirii din funcţia de coordonator judeţean.
"În pofida ameninţărilor, inspectorul coordonator al judeţului Alba a refuzat să dea curs solicitării. Într-un final, la data de 10 aprilie 2014, acesta a fost revocat din funcţia de inspector coordonator al Inspectoratului Judeţean Alba", conchide comunicatul DNA.
În cauză, procurorii au beneficiat de suportul informativ şi de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii (SRI).