DNA: Constantin Niţă, pus sub control judiciar pe cauţiune

I.D.
Anticorupţie / 25 aprilie 2016

DNA: Constantin Niţă, pus sub control judiciar pe cauţiune

Fostul ministru al Energiei este acuzat de trafic de influenţă

Fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă, în prezent deputat PSD, este cercetat sub control judiciar pe cauţiune, pentru o perioadă de 60 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, potrivit unui comunicat al DNA.

"Inculpatul Niţă trebuie să depună o cauţiune în valoare de 150.000 lei, urmând a comunica procurorului în termen de 6 (şase) zile lucrătoare de la data prezentei ordonanţe dacă este de acord să depună valoarea stabilită, aceasta urmând a fi consemnată pe numele inculpatului la dispoziţia DNA - Secţia de Combatere a Corupţiei la o unitate bancară", se arată în comunicatul publicat pe site-ul DNA.

DNA susţine că, în 2013, Constantin Niţă, deputat în Parlamentul României şi, la data faptei, ministru al Energiei, i-a solicitat unui om de afaceri (denunţător) un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de societatea comercială a acestuia cu primăria unui municipiu.

"Comisionul a fost pretins de Niţă în schimbul exercitării influenţei sale asupra primarului de municipiu şi a promisiunii că va interveni pe lângă acesta pentru a-l determina să agreeze semnarea şi buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri. Potrivit înţelegerii, urma ca suma reprezentând 5% din valoarea contractului (aproximativ 3,4 milioane lei) să îi fie remisă lui Niţă în două forme: parţial cash şi parţial printr-un contract de consultanţă fictiv, ce urma a fi încheiat cu o persoană de încredere din anturajul lui Constantin Niţă. În consecinţă, la 21 iulie 2013, Constantin Niţă a primit 30.000 euro de la omul de afaceri, în incinta unui restaurant libanez, dintr-un hotel din Bucureşti", susţin procurorii.

Potrivit acestora, la solicitarea lui Niţă, a fost contactată persoana de încredere a acestuia care a propus încheierea unui contract de consultanţă cu o anumită firmă, la preţul de 5.000 euro + TVA/lună, care a şi fost semnat la 2 mai 2013.

"În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanţii omului de afaceri au remis firmei indicate de Niţă, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranşe lunare, în perioada mai 2013 - iunie 2014. Suma solicitată nu a fost, aşadar, achitată integral, ci două tranşe, de 30.000 euro, respectiv 303.118 lei. Sumele au fost folosite, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizaţiei judeţene de partid, la solicitarea lui Constantin Niţă", precizează DNA.

Lui Constantin Niţă i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile articolului 309 Cod de procedură penală.

(S.A.)

------------

Constantin Niţă, fost ministru al Energiei, audiat la sediul DNA

Constatin Niţă, fost ministru al Energiei, a ajuns luni la sediul DNA, transmit televiziunile de ştiri. Constantin. Niţă a fost citat de procurori, dar a spus că nu ştie în ce calitate, din ce motiv sau în ce dosar, informează sursele citate.

Acesta a sosit la sediul DNA însoţit de un avocat.

Constantin Niţă a fost ministru al Energiei în cabinetul Victor Ponta.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pe asta scria HOT si prost tot timpul;cand da si banii inapoi ?

    Asteptam Paunesti Si Liviu Tudor,aceste genii ale afacerilor mioritice .

    Bravo DNA-CODRUTA K.. 

    Scripcaru G. o fi fost primarul pe care l-a sunat Nita Ctin?

    Tot ce se poate...  

    Constantin Nita: Alo, domnu preşedinte primar, ce faceţi? 

    Scripcaru: Să trăiţi, domnu preşedinte! Cu partidu pe aici, mă zbat şi eu pe la Bucureşti. 

    Constantin Nita: Auzi excelenţă! Eu am reţinut atunci seara că tu ai avea posibilitatea să închiriezi reţeaua aia subterană pentru un anumit operator. Întrebarea mea este următoarea, cât luaţi voi pentru km? 

    Scripcaru: Deci e foarte important ca cei care vor să vadă întâi despre ce este vorba, că un operator dacă nu vede că sistemul este continuu şi doar pe bucăţele aşa, o să aibă ce ştiu eu ce...părere. 

    .... 

    Scripcaru: Dacă e, ca să-ţi spun astea acuma exact trebuie să mă uit pe hârtii, că nu ştiu toate detaliile 

    Constantin Nita: Că facem un contract de închiriere pe ce stiu eu 10 ani, aşa, dar un preţ care să trăiască primăria 10 ani! 

    ... 

    Constantin Nita: Adică noi venim şi luam tot, tot ce ai! Toate tronsoanele. Luam şi noi ce putem pe acolo, mai pe decesubt, prin canale. 

    Scripcaru: Da, da, tronsoane. 

    Constantin Nita: Deci vezi tu câţi km ai şi îmi spui..bă, atâta e km. Dacă ne convine, luăm, dacă nu, nu. De ex, am înţeles că unele oraşe închiriază undeva între 15, 16 milioane km de lei vorbesc. Dacă depăşeşte 20 de milioane atunci poti să ţi-l ţii, să îl dai cui vrei tu, că nu ţi-l iau. 

    .... 

    Constantin Nita: E treaba bună, 10 ani de zile stai şi tai factură, nu faci nimic altceva. Şi chiria anuală. N-ai treabă, îţi vine la sfârşitul anului. 

    Scripcaru: O să taie cine va fi primar

    Constantin Nita: Bă, nu ştiu cine va fi primar. Poate vin eu, candidez eu. Mai candidez şi eu 8 ani de zile, te-ai învăţai, şi cu 4 viceprimar, 12, îţi ajunge mă! 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb