Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus astăzi reţinerea pentru 24 de ore a lui Florian Farcaş, expert evaluator, ulterior director în organisme regionale sau judeţene ale fostei APDRP (actuala Agenţie pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - AFIR), acuzat de fapte de corupţie şi nereguli cu fonduri europene.
Astfel, Farcaş este învinuit de luare de mită, complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, complicitate la înşelăciune şi conflict de interese. Funcţionarul va fi prezentat astăzi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare pentru 30 de zile.
Potrivit referatului DNA, din 2009 până în prezent, deşi avea calitatea de expert evaluator sau director în organisme regionale sau judeţene ale fostei APDRP, Florian Farcaş ar fi întocmit, pentru mai mulţi potenţiali beneficiari, proiecte pentru accesarea de fonduri europene, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 900 lei şi 2.000 euro.
"O parte a acestor proiecte îi erau, ulterior, repartizate de către şefii ierarhici spre evaluare. Într-unul dintre proiectele întocmite de el, inculpatul a acceptat să depună, la dosarul aferent cererii de finanţare pe măsura 112 (tineri fermieri), pentru o anumită persoană, documente cu privire la care a avut suspiciunea că ar putea conţine menţiuni inexacte sau false şi, în acest mod, a sprijinit obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi naţionale nerambursabile de către fermier. Ca urmare a depunerii dosarului şi a selectării acestuia pentru finanţare, fermierului respectiv i-a fost plătită, de către APDRP, prima tranşă de finanţare", susţin anchetatorii.
Procurorii anticorupţie mai transmit că, în plus faţă de sumele obţinute de la clienţi pentru conceperea şi întocmirea dosarelor, după selectarea acestora şi încasarea de către aceştia a primei tranşe de finanţare, Florian Farcaş ar fi pretins sume cuprinse între 1.500 şi 6.000 euro, de la 3 persoane, respectiv:
- 5% din banii obţinuţi de fermier, respectiv suma de cca. 7.000 lei (echivalentul a 1.600 euro),
- 2.000 euro,
- 6.000 euro.
"Tot aşa, pentru sprijinul acordat unei persoane, prin consultanţă şi aprobarea cererilor depuse la CR PDRP Alba Iulia unde acesta avea în derulare mai multe proiecte finanţate din bani europeni, inculpatul a primit, pentru o perioadă de 4 ani, folosinţa unui autoturism marca Peugeot 407 deţinut, în leasing, de firma controlată de persoana beneficiară, prin interpuşi", conchide DNA.