Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Guţă Mircea-Marinel, primar al Municipiului Calafat, pentru luare de mită şi abuz în serviciu şi a lui Coman Constantin, administrator al unor societăţi comerciale, pentru complicitate la abuz în serviciu, potrivit unui comunicat DNA.
"În perioada 2008-2011, inculpatul Guţă Mircea Marinel, în calitate de primar al Municipiului Calafat şi ordonator principal de credite, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a dispus achiziţionarea mai multor bunuri şi materiale din fondurile autorităţii locale, prin procedura achiziţiei directe, de la firmele administrate de inculpatul Coman Constantin. Cu aceste ocazii, s-au încălcat dispoziţiile OUG nr. 34/2006 (privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii), deoarece livrarea s-a făcut pe produse finite iar, facturarea s-a realizat pe materiale brute sau componente", a transmis DNA.
În realizarea acestor acţiuni, Guţă a fost sprijinit de Coman Constantin, care i-a pus la dispoziţie facturi fiscale, pe elemente componente, în situaţia în care s-au livrat bunuri finite.
"Prin aceasta, s-a urmărit atât obţinerea unui prag valoric mai mic decât cel prevăzut de lege în materia achiziţiilor publice, ca limită pentru achiziţiile directe, cât şi un preţ supraevaluat, raportat la preţurile de piaţă şi cele menţionate în SEAP, pentru bunuri similare. Astfel, s-a cauzat bugetului local al mun. Calafat un prejudiciu evaluat la 403.041,93 euro", se mai arată în comunicare.
La sfârşitul lui 2008, Guţă Mircea Marinel a pretins şi primit de la Coman Constantin un autoturism Chrysler, pentru a-şi exercita puterea de decizie în interiorul Primăriei Municipiului Calafat, în scopul derulării unor relaţii comerciale între instituţia publică şi societăţile comerciale administrate de Coman.
În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Dolj, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.