Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui Vasile Balaican, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
Potrivit unui comunicat al DNA, la data de 11 decembrie 2013, Vasile Balaican, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, a primit suma de 2.000 euro de la o persoană (denunţătoare în cauză) lăsând-o să creadă că va interveni pe lângă un lucrător de poliţie din cadrul unei secţii de poliţie din Constanţa, astfel încât acesta să efectueze cercetări într-un dosar penal într-o manieră care să asigure o soluţie favorabilă persoanei denunţătoare, urmărită penal în cauza respectivă. "Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, o parte din actele de urmărire penală fiind efectuate de către lucrătorul de poliţie asupra căruia inculpatul a afirmat că avea influenţă, în baza unei delegări emise de procurorul de caz", menţionează procurorii.
DNA precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, "activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie".