Şase persoane din judeţul Botoşani au fost reţinute de DNA pentru 24 de ore pentru fraudarea subvenţiilor APIA din fonduri europene destinate agricultorilor, potrivit unui comunicat emis azi de Direcţia Naţională Anticorupţie.
Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a directorului executiv al Centrului Judeţean Botoşani din cadrul A.P.I.A, Liviu Stelian Zaharia, pentru abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite şi luare de mită.
De asemenea, au decis reţinerea, pentru 24 de ore a lui Gabriel Tincu, şef Serviciu Măsuri Speciale şi IT al aceleiaşi instituţii, pentru abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite.
Gheorghe Faraon a fost reţinut pentru 24 de ore, şef al Serviciului Control al aceleiaşi instituţii, pentru abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite, dare de mită şi luare de mită.
Pentru 24 de ore a fost reţinut şi primarul oraşului Săveni, Botoşani, Relu Petru Târzioru, pentru folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
Şeful Serviciului Inspecţie Cota de Lapte şi Supracontrol în cadrul APIA, Centrul Judeţean Botoşani, Ovidiu Epuraş a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite.
Totodată, a fost reţinut pentru 24 de ore Ilie-Iulian Merticariu, administrator al S.C. AGROMER S.R.L. Sadoveni, judeţul Botoşani, pentru folosire sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
"Din ordonanţa de reţinere întocmită de procurori a reieşit că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă referitoare la existenţa unor grupuri de interese care acţionează în vederea fraudării fondurilor europene destinate sprijinirii agriculturii, identificate la nivelul APIA Botoşani, grupuri având următoarea componenţă: Un grup compus din Faraon Gheorghe - şef Serviciu Control, Tincu Gabriel- şef Serviciu Măsuri Speciale şi IT, Epuraş Ovipiu, şef Serviciu Inspecţie, oferă sprijin ilegal şi cointeresat unor fermieri agreaţi, între care figurează şi Merticariu Ilie-Iulian, administrator al S.C. AGROMER S.R.L. Sadoveni, judeţul Botoşani. Un alt grup, condus de Zaharia Liviu-Stelian - director executiv şi alţi funcţionari ai APIA Botoşani, oferă sprijin ilegal şi cointeresat altor fermieri agreaţi", potrivit DNA.
În acest sens, din actele dosarului rezultă că au fost acordate subvenţii în afara cadrului legal, unor fermieri aflaţi în sfera de interese a funcţionarilor APIA Botoşani, de către angajaţii cu funcţii de conducere şi control ai instituţiei menţionaţi, fiind utilizate mecanisme ilicite precum: derularea unor demersuri având ca efect majorarea cuantumului subvenţiei pe suprafaţă încasată de persoane apropiate, precum şi obţinerea ilegală de fonduri europene în legătură cu accesarea unor proiecte finanţate din acest buget; pe parcursul derulării campaniei de depunere a dosarelor pentru solicitarea subvenţiei pe suprafaţă, funcţionarii APIA Botoşani au derulat şi derulează activităţi în beneficiul ilicit al fermierilor agreaţi, astfel încât aceştia să poată beneficia de subvenţii cât mai mari, fără îndeplinirea condiţiilor legale (unul dintre fermierii care au inclus în cererea de solicitare a subvenţiei aproximativ 300 de ha de teren identificate în acest mod de Tincu Gabriel, este Merticariu Ilie-Iulian, administrator al S.C. AGROMER S.R.L. Sadoveni, judeţul Botoşani).
În contextul desfăşurării unor controale de către APIA Botoşani, în vederea verificării dacă terenurile pentru care s-au solicitat subvenţii au şi fost cultivate corespunzător, persoane din conducerea APIA au accesat şi modificat unele date din sistemul informatic, pentru a proteja interesele anumitor fermieri.
În contextul derulării unui control ce viza verificarea situaţiei unui teren pentru cultivarea căruia se ceruseră subvenţii, inculpatul Zaharia Liviu-Stelian a întreprins demersuri pentru soluţionarea, în beneficiul fermierului, a situaţiei apărute, ceea ce l-a scutit pe acesta din urmă de sancţiuni pecuniare. În acest sens, directorul instituţiei ar fi intervenit ilegal şi în sistemul informatic al A.P.I.A Botoşani, pentru a modifica o serie de date aferente dosarului stocate în format electronic. În acest scop, Zaharia Liviu-Stelian a utilizat ilegal parola de acces a unei angajatei care gestiona dosarul fermierului favorizat.
Totodată, există indicii potrivit cărora, Zaharia Liviu-Stelian ar fi zădărnicit un control ce viza legalitatea atribuirii de subvenţii unui fermier şi societăţii pe care o administra, demarat ca urmare a unei petiţii. Pentru cea mai mare parte din suprafeţele de teren incluse în dosarele depuse la Centrul Judeţean Botoşani A.P.I.A., fermierul respectiv nu ar fi deţinut documente legale în baza căror să facă dovada clară a exploatării. Acesta a depus dosare de subvenţionare atât în nume personal (50 ha), cât şi al unei societăţi comerciale (900 ha).
În schimbul sprijinului pe care Zaharia Liviu Stelian l-a acordat unuia dintre fermieri, la sfârşitul lunii mai 2014, există indicii că fermierul respectiv i-a oferit două bilete la un concert în Ungaria, precum şi cazarea pentru două persoane la un hotel din Budapesta.
În calitate de membru al comisiei de examinare, a Zaharia Liviu Stelian ar fi facilitat ocuparea funcţiei de consilier debutant în cadrul APIA Botoşani a unei persoane apropiate.
De asemenea, rezultă indicii în sensul obţinerii de către Faraon Gheorghe de avantaje materiale de la un fermier care a oferit diverse produse agricole în scopul evitării unor controale care urmau să stabilească legalitatea obţinerii subvenţiilor. Aceasta întrucât, pentru o mare parte din terenurile înscrise în declaraţiile de suprafaţă, fermierul nu deţinea documentele legale justificative care să facă dovada clară a exploatării suprafeţelor, existând şi indicii că acesta ar deţine contracte de arendă false ori încheiate în numele unor persoane decedate.
În acest sens, Faraon Gheorghe, în calitate de şef al Serviciului Control, le comunica unor fermieri date referitoare la controalele în teren, privind suprafeţele cultivate sau verificarea animalelor, pe care urmează să le efectueze funcţionarii APIA.
În calitate de şef al Serviciului Inspecţie Cota de Lapte şi Supracontrol, există indicii că Epuraş Ovidiu, în cursul lunii august 2012, i-a convocat pe reprezentanţii acestor fermieri , la sediul APIA Botoşani, unde li s-a comunicat că au fost sprijiniţi de el şi alţi funcţionari APIA în scopul obţinerii preferenţiale a subvenţiilor pentru suprafaţă acordate în cadrul culturilor verzi.
Aceasta, având în vedere că, pentru o parte însemnată a terenurilor înscrise în cererile de subvenţie, nu se respectau condiţiile de acordare a sprijinului financiar întrucât pe terenurile respective nu erau înfiinţate culturi de toamnă conform normelor şi procedurilor APIA în această materie. Totodată, în cursul lunii august 2012, Epuraş Ovidiu, care avea ca şi sarcină de serviciu stabilirea echipelor de control în teren pentru marii fermieri, a dispus înlocuirea echipei de control iniţiale care să efectueze verificările specifice la o fermă, desemnând în acest sens ca raportul de control să fie întocmit de un anumit funcţionar care, deşi nu a efectuat verificările în teren, a acceptat să întocmească raportul de control.
Totodată, există indicii din care rezultă că Epuraş Ovidiu, direct sau prin intermediul unor subordonaţi, a acordat în campania anului 2012, sprijin financiar mai mare decât li se cuvenea unor fermieri, raportat la numărul de ovine pe care îl deţineau.
Din actele dosarului rezultă şi indicii privind activităţile ilicite legate de solicitarea şi obţinerea ilegală de subvenţii din domeniul agricol, în special din categoria plăţilor directe pe suprafaţă, de către fermieri care au dosare gestionate la nivelul Centrului Local Săveni al A.P.I.A. Botoşani. Concret, până în prezent, au fost identificate 15,78 ha de teren agricol administrate de Tîrzioru Petru-Relu, primarul oraşului Săveni, judeţul Botoşani. Până în prezent, au fost identificate peste 20 ha de teren agricol administrate de Tîrzioru Petru-Relu, situate pe raza administrativ-teritorială a oraşului Săveni şi a localităţii Coţuşca, pentru care s-au solicitat/încasat în mod ilegal subvenţii. O parte din aceste suprafeţe nu au fost deloc cultivate, deşi acesta menţionase că pe terenurile respective sunt culturi de floarea soarelui sau rapiţă.
Inculpaţii ZAHARIA LIVIU STELIAN, TINCU GABRIEL, FARAON GHEORGHE şi MERTICARIU ILIE-IULIAN urmează a fi prezentaţi, în cursul zilei de azi, la Tribunalul SUCEAVA, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Faţă de inculpaţii TÂRZIORU RELU PETRU şi EPURAŞ OVIDIU, procurorii au dispus măsura controlului judiciar.