Riscurile legate de perspectivele economice ale zonei euro încă există, conform afirmaţiilor făcute ieri de preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, care arată însă că, deşi putem asista la o decelerare, regiunea a depăşit cea mai grea perioadă a recesiunii, dacă sunt luaţi în considerare indicatorii economici recenţi. Mario Draghi subliniază că, în condiţiile date, instituţia pe care o conduce va menţine, în viitorul apropiat, dobânzile la un nivel scăzut.
"Indicatorii privind încrederea au arătat unele îmbunătăţiri, de la nivelurile scăzute la care se aflau, şi confirmă aşteptările privind o stabilizare a activităţii economice", a declarat Draghi după ce BCE a decis să menţină dobânda de referinţă la nivelul minim record de 0,50%, aşa cum anticipau analiştii. Consiliul guvernatorilor BCE aşteaptă să menţină costurile împrumuturilor pentru bănci "la nivelul actual ori să le reducă".
Draghi încearcă să asigure pieţele financiare că BCE va menţine costurile împrumuturilor la niveluri suficient de scăzute încât să susţină resresarea economiei zonei euro după cea mai lungă recesiune înregistrată de aceasta de la crearea sa.
Pe de altă parte, Mario Draghi a spus că există unele semne că inflaţia ar putea creşte în zona euro, iar BCE trebuie să acorde sprijin pentru o redresare graduală a activităţii economice în acest an.
Rata anuală a inflaţiei din zona euro s-a menţinut în luna iulie la 1,6%, conform unei estimări preliminare publicate miercuri, de Eurostat. Totuşi, inflaţia din zona euro este în continuare sub ţinta avută în vedere de Banca Centrală Europeană: circa 2%.
• Moneda unică se depeciază
Promisiunea lui Mario Draghi în privinţa menţinerii dobânzilor la un nivel scăzut a generat deprecierea euro pe pieţele externe, raportat la dolar. La ora 10.23, la New York, dolarul avea un curs de 1,3221 unităţi/euro, mai mic cu 0,6% faţă de ziua precedentă, când urcase până la 1,3345 unităţi/euro - cel mai ridicat nivel din 19 iunie până în prezent.
Rezerva Federală a SUA (banca centrală) a decis, în urma reuniunii din 30-31 iulie, să menţină achiziţiile de obligaţiuni la 85 de miliarde de dolari pe lună.