Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor Niculae Rizea şi Dumitru Pîrvan, comisari ai Gărzii Financiare - Secţia Bucureşti, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, arată un comunicat de presă.
"În perioada 25-30 octombrie 2012, inculpaţii Rizea Niculae şi Pîrvan Dumitru au pretins suma de 37.000 lei şi au primit suma de 34.000 lei cu titlu de mită, de la un denunţător, administrator de societate comercială, pentru ca în schimb, în calitatea lor de comisari ai Gărzii Financiare - Secţia Bucureşti, să nu sesizeze organele de urmărire penală cu privire la infracţiunile constatate la un control financiar făcut la societatea denunţătorului, să aplice amenzi contravenţionale cât mai blânde şi să-i comunice denunţătorului identitatea persoanei care a sesizat abaterile societăţii controlate.
La data de 30 octombrie 2012, inculpaţii Rizea Niculae şi Pîrvan Dumitru au primit de la denunţător suma de 34.000 lei, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante.
La data de 31 octombrie 2012, Tribunalul Bucureşti a dispus arestare preventivă pentru 29 de zile a celor doi inculpaţi (comunicatul nr. 783/VIII/3 din 31 octombrie 2012)", se arată în comunicat.