Fostul şef al FMI, Dominique Strauss-Kahn, este aşteptat în această după-amiază la sediul Fondului Monetar pentru o vizită de "la revedere", anunţă AFP, citând surse din interiorul instituţiei financiare, potrivit HotNews.ro.
Aceasta ar fi prima vizită a lui Dominique Strauss-Kahn la sediul FMI după arestarea sa, la jumătatea lunii mai.
Fostul director al Fondului Monetar Internaţional a scăpat de acuzaţiile de agresiune sexuală săptămâna trecută, când procurorii din New York şi-au retras acuzaţiile împotriva sa.