Preşedintele american Donald Trump a asistat, astăzi, împreună cu premierul britanic Theresa May, la un exerciţiu militar la Academia Militară Regală de la Sandhurst, relatează News.ro.
Presa nu a avut acces la această vizită la academia militară, precizează şi The Associated Press. Acest exerciţiu, la care au participat ofiţeri britanici şi americani, a avut loc după ce Trump a crticat dur planurile lui May cu privire la Brexit într-un interviu publicat în noaptea de joi spre vineri de ziarul The Sun.
Trump şi May s-au dus după aceea la Chequers, reşedinţa la ţară a premierilor britanici. Prima Doamnă Melania Trump a vizitat Spitalul Regal din Chelsea, un azil în care s-au retras sute de foşti militari britanici. Ea s-a despărţit de soţul ei vineri dimineaţa, pentru a efectua singură această vizită la acest spital vechi de peste 300 de ani, de pe vremea regelui Carol al II-lea al Angliei, conform surselor citate.
Ea s-a întâlnit cu elevi din regiune şi cu rezidenţi veterani ai spitalului, cunoscut drept Chelsea Pensioners.