Preşedintele SUA, Donald Trump, spune într-un mesaj transmis participanţilor la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, care are loc astăzi şi mâine la Bucureşti, că SUA rămân dedicate colaborării cu cele 12 state membre, pentru continuarea extinderii infrastructurii energetice, de transport şi digitale, arătând că Iniţiativa celor Trei Mări are un potenţial enorm de a furniza rezultate în aceste domenii şi în alte sectoare importante de cooperare, relatează News.ro.
Conform Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis, în calitate de gazdă a Summitului "Iniţiativa celor Trei Mări", un mesaj adresat participanţilor la Summitul de la Bucureşti.
"Iniţiativa celor Trei Mări are un potenţial enorm de a furniza rezultate în aceste domenii şi în alte sectoare importante de cooperare. O nouă infrastructură energetică este esenţială pentru susţinerea unei integrări economice mai profunde, deschiderea accesului la noi pieţe şi diversificarea surselor de energie în întreaga regiune. Felicit România, Bulgaria, Ungaria, Austria şi Slovacia pentru progresul înregistrat în sprijinirea diversificării energetice prin construcţia de infrastructură pentru gazoducte. Statele Unite sunt mândre să rămână partener în aceste eforturi prin exporturi de gaz natural lichefiat în această regiune de importanţă strategică şi prin participarea companiilor americane la Forumul de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări. La multe niveluri, ţara noastră rămâne dedicată colaborării cu cele 12 state membre, pentru continuarea extinderii infrastructurii energetice, de transport şi digitale", spune Donald Trump în mesajul său.