Actorul de comedie John Melendez i-a făcut o farsă, la telefon, preşedintelui Donald Trump, care se afla la bordul Air Force One, relatează AFP.
Melendez s-a dat drept senatorul democrat din New Jersey Robert Menendez şi a reuşit să intre în contact la telefon cu Donald Trump, în timp ce şeful statului american se afla la bordul avionului prezidenţial, transmite News.ro.
Actorul a difuzat o înregistrare a conversaţiei pe podcastul său, "The Stuttering John Podcast", în care se aude o voce care seamănă cu a lui Trump.
"Aţi trecut probe dificile şi cred că este un pic nedrept, dar felicitări", i-a spus Trump "senatorului", inculpat pentru o perioadă de corupţie, după care acuzaţiile formulate împotriva lui au fost abandonate.
Cei doi îşi continuă apoi conversaţia, cu subiecte de la imigraţie la înlocuirea judecătorului Anthony Kennedy la Curtea Supremă.
Actorul a povestit că a sunat la Casa Albă şi s-a dat drept un asistent al senatorului, a lăsat un număr de mobil şi a fost pus în contact cu preşedintele de la bordul Air Force One, conform surselor citate.
John Melendez a anunţat ieri, pe Twitter, că agenţii americani ar fi pe punctul de a-l aresta.